Liga I: Chindia ratează play-off-ul (după 1-3 cu FC Argeș). Se adună “norii negri”, deasupra echipei dâmbovițene

Chindia Târgoviște a ratat șansa (considerată, pe bună dreptate, istorică) de a se califica în play-off-ul ligii I de fotbal (primele 6 echipe, după sezonul regular). În meciul ultimei șanse, la Pitești, trupa lui Emil Săndoi s-a dovedit incapabilă să câștige, împotriva unei echipe (FC Argeș) ce nu mai pierduse pe teren propriu din decembrie 2020 (7 etape). Nici a 8-a oară nu a fost cu noroc, pentru oaspeții de pe stadionul “Nicolae Dobrin”.

Chindia-9 aprilie 2021

Chindia, ce a avea o unică șansă (victorie împotriva celor de la FC Argeș, în ultima etapă, cea cu numărul 30, și un joc al rezultatelor, în care Academica Clinceni sau FC Botoșani să nu căștige) a visat totuși frumos, dar doar vreme de 3 minute, atât cât târgoviștenii (ce conduceau cu 1-0) au aflat că FC Botoșani fusese egalată (1-1 cu FC Voluntari). Ulterior, totul s-a năruit.

În doar câteva cuvinte, cronica meciului de la Pitești ( FC Argeș – Chindia 3-1) se poate scrie astfel:

Gol Dumitrașcu 0-1

Minutul 30– Gol Denis Dumitrașcu, 1-0 pentru Chindia

Gol FC Argeș (penalty transformat de Malele)-min.55

Minutul 55– Arbitrul dictează penalty (contestat), la o “atingere” a lui Dumitrașcu (pe picior), a unui atacant al gazdelor. Lovitura de pedeapsă este transformată impecabil de Cephas Malele ( scor 1-1).

Gol Năstăsie (2-1)

Minutul 77– Gol FC Argeș ( scor 2-1)

Gol Malele (3-1)

Minutul 88- Gol Malele, pe contraatac (3-1)

Clasament Liga I, după etapa 30 ( mai sunt 4 meciuri de disputat, dar echipele din play out si play-off se cunosc deja)

Chindia, cu acest eșec, “strânge” 39 de puncte (locul 8 în clasament, fiind depășită de FC Argeș-40 de puncte). Pentru dâmbovițeni urmează un play-out (lupta pentru evitarea retrogradării) în care vor pleca cu un total de 20 de puncte (se înjumătățesc punctele și se vor juca doar 9 meciuri, între cele 10 echipe din play out). Cea de-a doua parte a campionatului se anunță însă una complicată pentru Chindia.

Emil Săndoi, antrenorul dâmbovițenilor a declarat după meciul cu FC Argeș:

Emil Săndoi, după FC Argeș-Chindia 3-1

De la 11 metri, tot jocul s-a schimbat, tot cursul jocului. Poate sunt eu subiectiv, dar jucătorul nostru a lovit mingea în faza respectivă. După aceea a fost o cădere inexplicabilă a noastră. Am fost de nerecunoscut.

Cred că am picat din punct de vedere psihic, ar fi trebuit să credem până la final. Ne aşteaptă un play-out de foc, pe viaţă şi pe moarte vor fi toate jocurile. Nu avem puncte destule ca să spunem că suntem liniştiţi”,

Emil Săndoi-Arhivă

De fapt, ce spune Săndoi este doar parțial adevărat. Chindia, întradevăr, nu are destule puncte pentru a putea sta liniștită, că a scăpat de grijile retrogradării. Acest lucru se putea întâmpla doar prin participarea în play-off, unde se puteau pierde chiar și toate meciurile, fără grija retrogradării. În vreme ce în play-out se anunță o luptă viață și pe moarte, în care echipe ce reprezintă orașe mult mai mari si mai interesate de fotbal (precum Iași, Arad, Constanța, Sibiu, Pitești), alături de altele cu fonduri mult mai importante decât Chindia (Gaz Metan Mediaș, Astra Giurgiu, Dinamo chiar și Voluntari) vor face viața dâmbovițenilor un calvar, iar lupta din teren va fi purtată cu toate armele, pentru evitarea retrogradării, dar și pentru bani.

Asta pentru că, cu un obiectiv deja ratat (calificarea în play off) și cu o alocare a banilor din drepturile de televizare ce ține cont de ierarhia finala din clasament, fiecare va lupta cu toate forțele și pentru propria existență financiară (n.m. cu cât o echipă este poziționată mai sus în clasament, cu atât mai mult primește o echipă, din fondul total al drepturilor de televizare, diferența fiind de ordinul milioanelor de euro, între primle si ultimele locuri)

La Chindia, deocamdată, este asigurată, pentru anul în curs (deci și sezonul următor din campionat) o finanțare de 3 milioane de lei ( din partea CJ Dâmbovița, votată în aprilie 2021).

Sediu CJ Dâmbovița

Din partea Primăriei Târgoviște ( cel de-al doilea asociat ce contribuie financiar în constructia AFC Chindia Târgoviște) momentan nu a fost anunțată nicio contribuție financiară pentru anul în curs ( se pare că nu va fi deloc sau va fi una simbolică, existând dorința ca CJ Dâmbovița să preia toată povare financiară de sustinere a echipei de fotbal).

Sediu Primăria Târgoviște (arhivă)

În aceste condiții, și ținând cont că la Chindia nu există practic posibilitatea suplimentării fondurilor prin vânzări de jucători ( cei mai valoriși componenti ai echipei sunt doar împrumutați de la alte echipe din Liga I, precum Viitorul, Sepsi, Dinamo, etc), viitorul nu se anunță foarte ofertant financiar la Chindia Târgoviste. Mai mult chiar, există posibilitatea, teoretic cel putțn, ca nici pentru cei ce se află în lotul târgoviștenilor, momentan, să nu mai fie disponibile aceleași fonduri, ca în momentul de față.

Chindia Târgoviște (arhivă)-Vestiar echipă

Pe de altă parte, revenind la delarația antrenorului Emil Săndoi, de după meciul cu FC Argeș, în care fost internațional a declarat că echipa “a căzut psihic” ( după golul egalizator). Adevărul, pentru oricine a privit meciurile târgoviștenilor din acest sezon, este că echipa nu știe să joace pentru a marca. Cu alte cuvinte, îi lipsc atât vârfurile autentice cât și filozofia de a marca un gol mai mult decât adversaul. Săndoi, cu ce a avut la dispoziție, probabil, a pregătit o echipă ce să se apere, dovadă fiind cele doar 24 de goluri (în 30 de meciuri),înscrise de Chindia. Cel mai slab atac din toate cele 16 echipe din primul eșalon. O tactică ce se poate dovedi falimentară, în play-out, unde meciurile nule nu mai constituie o alternativă de luat în seamă, pentru niciuna dintre echipele ce vor înfrunta Chindia.

Stadion “Eugen Popescu”, Târgoviște- 31 martie 2021

În cele din urmă, un alt “nor negru” deasupra Chindiei este cel legat de acel loc pe care orice echipa de fotbal ( nu numai) îl numește “Acasă”. Chindia joacă, de la promovarea în prima ligă (iunie 2019) doar în deplasare, iar Acasă a fost la Ploiești, la Girgiu, la Buftea sau la Buzău, NICIODATĂ însă la Târgoviște, unde stadionul este în reabilitare din iunie 2019. Se spune că va fi gata la 1 august 2021, dar sunt puține șanse ca acest lucru să se întâmple, dat fiind stadiul actual al lucrărilor.

Stadion Târgoviște-1 aprilie 2021

În aceste condiții, cu o situație financiară incertă, cu un lot mult mai puțin performant decât al adversarilor din Liga I, fără o arenă proprie și cu multe alte probleme interne (până la urmă inerente) la Târgoviște, la echipa de fotbal Chindia, se poate spune că se adună doar mulți “nori negri” de furtună, pe cerul până de curând destul de senin.

Dacă nu a fost să fie play-off. Play-out-ul aduce și furtuna. Sau furtunile.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *