Dacă ar fi să mă întrebe cineva – unii spun, deja, “noroc, că nu te întreabă nimeni!“- ce cred despre toată tevatura cu vicepremierul Dragoș Anastasiu, aș spune, fără echivoc, un singur cuvânt: DEMITEREA!
Am scris bine, DEMITEREA, și nu DEMISIA, iar asta pentru că o demisie, în acest moment, de onoare sau de neonoare, mai curând, nu mai este suficientă.
Păi, de ce?
Păi, în “două vorbe”, ar fi cam așa:
Televiziunea poporului (n.m.- rămâne de văzut care popor, dar așa le place lor să se alinte) dezvăluia, în urmă cu câteva zile, că vicepremierul Dragoș Anastasiu (vicepremierul premierului, adică cel nedesemnat de partide) ar fi fost implicat într-un proces instrumentat de DNA, în urmă căruia un funcționar ANAF (ce a luat mită de la Atanasiu) a fost condamnat la ani grei de pușcărie. Dragoș Anastasiu a fost doar martor-denunțător, în procesul cu pricina, spune DNA. Adică anticorupția din România nu apucase să descopere mita, și, probabil, nu ar fi făcut-o niciodată, dacă patronii firmei de transport internațional de persoane (n.m.- adică Dragoș Anastasiu și asociatul său) nu ar fi mers încolonat la DNA să se autodenunțe. Adică să declare că, vreme de 8 ani, au dat mită unui funcționar ANAF, ce, anterior mitei, îi șantajase că, dacă nu plătesc, îi bagă la pușcărie, că le găsesc ei, ANAF-ul adică, ceva, pe la controale. Așa că au dat, mita adică, până nu au mai vrut să dea și s-au dus la DNA. Procesul judecat, funcționarul ANAF condamnat, statul mai curat, totul rezolvat, caz închis.
Ceva ani mai târziu de la darea de mită (n.m.- a avut loc între anii 2009-2017) Dragoș Anastasiu ajunge vicepremier, în Guvernul Ilie Bolojan, Guvernul reformei statului cum ar veni, Guvernul care ne scoate din marasmul economic în care ne-a aruncat alianța toxică Ciucă-Ciolacu, prin curățarea statului mafiot, în primul rând. Nu înjurați mesagerul, așa se spune.
Se pune întrebarea: Într-un Guvern în care corectitudinea este stindardul principal scos la înaintare, ce mai căută, și în postul de vicepremier, un om ce a păcălit statul și regulile statului, vreme de 8 ani? Reguli pe care multi alții s-au chinuit cumplit să respecte și, astfel, au avut de suferit. Ce mai caută în Guvern un om ce promite Reforma Statului și a sistemului public, unul corupt până în măduva oaselor, dar care a dat mită vreme de 8 ani, unui funcționar al Statului?
Da, știu, argumentul este că așa erau vremurile atunci, așa făcea toată lumea, că altfel nu se putea. Și, ce să vezi, chiar au dreptate, cei care spun asta.
Dar nu despre asta-i vorba. Cineva ca Anastasiu poate doar să ne spună, acum, cum a fost, chiar să dea sfaturi, ca să nu se mai repete, dar nu din fruntea Guvernului. E ca și cum am aduce toți foștii pușcăriași și i-am planta în fruntea statului, că dacă tot s-au reabilitat și au cea mai mare experiență / expertiză, în toate ticăloșiile lumii, ei ar trebui să ne învețe, acum, cum să le / ne reabilităm. Nu, nu îi aducem în funcții de vicepremieri, poate nici de miniștri, că acolo sunt cei care au recunoscut vina și corupția, înainte de a se sesiza Justiția. Dar îi înghesuim prin posturi de secretari de Stat și de tot felul de băgători de seamă prin Ministere.
Cum ar fi?
Parcă, totuși, nu “sună” chiar bine, nu-i așa?
Chiar și o demisie, așa zis de onoare, acum, a lui Dragoș Anastasiu, nu mai este suficientă. Răul a fost făcut. Mai poate fi salvat ceva, din onoarea Executivului, doar printr-o demitere anunțată de Ilie Bolojan. Eventual cu scuze de rigoare, pentru ignorarea unei vulnerabilități, de imagine măcăr, la momentul numirii lui Dragoș Anastasiu în Guvern.
Aaa, desigur, că toți dușmanii lui Ilie Bolojan și ai actualului Guvern bagă bățul prin gard, ca să agite câinii de pază ai democrației sau chiar se așează în toate cele 4 membre, pe la garduri, și încep să latre nervos, acum. Dușmani și din afara Guvernului dar și din interior, dar asta nu înseamnă că, acum, mai ales acum, ignorarea problemei de imagine și credibilitate, cauzată de “cazul Anastasiu”, nu este cât se poate de gravă. Chiar fatală aș spune.
Sau, cu alte cuvinte, un fel de “Adio, Guvernul Ilie Bolojan!”, “Adio, reformă a Statului!”, “Adio, România!“
De fapt, dacă stăm bine să ne gândim, dacă vrem ca să fie ca până acum, doar că fără bani, și cu o Putere care tot zice că se poate orice, orice alocare, orice fonduri, orice creștere salarială și chiar mai mult decât atât (n.m–doar zic, de fapt, că de dat n-au de unde) să-i dăm înainte, cu Anastasiu. zic.
Dacă nu vrem, poate că trebuie să spunem: “Anastasiu, lasă-ne!