La Târgoviște războiul electoral se mută pe…centură. “Fiecare târgoviștean e dator 3000 de lei”, spun liberalii.

La Târgoviște se poartă un război, și nu de ieri de azi, în ceea ce privește cel mai controversat proiect ce a fost vreodată implementat la nivelul orașului. Proiectul de reabilitare a Centurii Ocolitoare a Municipiului Târgoviște, demarat în anul 2009, nu este, nici la momentul de față, finalizat (primul termen de finalizare ar fi fost anul 2012). Cu licitații aproape fără număr și cu constructori ce au venit, au încasat și au plecat, fără a face mare lucru, cu banii europeni pierduți, cu datorii, pentru proiectul nefinalizat, ce trebui să fie plătite din fondurile comunității, dar și cu un nou proiect de ducere la un final a reabilitării (realizat cu fonduri proprii, bani împrumutați bancar de fapt) proiectul centurii Municipiului Târgoviște este un adevărat coșmar, atât pentru administrația locală (actuala sau fostă), de la nivelul municipiului ,cât mai ales pentru locuitorii orașului.

Proiectul și istoria lui sunt atât de complicate încât probabil că ar fi necesare zile întregi doar pentru a citi ce s-a scris (cu documente, nu poveștile unora sau altora) despre subiect ( la finalul articolului puteți accesa mai multe link-uri, către articole găzduite de Valahia Media, în care am încercat, de-a lungul timpului, să aduc câteva lămuri, despre subiect).

La momentul actual, 7 august 2020, se lucrează intens la finalizarea noului proiect ( de fapt vechiul proiect dar acum devenit nou), la peste 10 ani distanță de debutul investiției, în care s-a pornit la reabilitarea a doar 13,8 KM de drum, la care se adaugă, evident și alte lucrări (canalizare, reabilitare poduri, construcție pasaj, etc). Promisiunea ar fi că până la finalul anului lucrarea va fi finalizată.

Cum însă este și an electoral, subiectul nu a scăpat nici atenției concurenților politici, înscriși în cursa pentru primăria Târgoviște. Punctul de vedere liberal a fost exprimat astazi, 7 august 2020, de Aurelian Cotinescu (președinte PNL Târgoviște și candidat al liberalilor pentru postul de primar al urbei). Exprimarea a fost făcută chiar în teren, pe centura Târgoviștei, în aer liber cum ar veni. Iată doar câteva dintre părerile exprimate de Aurelian Cotinescu, ce nu reprezintă decât atât (din punctul de vedere al redacției Valahia Media), adică un discurs electoral. Ceea ce nu înseamnă însă că informațiile furnizate (măcar în parte) nu sunt și adevărate.

Aurelian Cotinescu-conf.preasă PNL Târgoviște (7 august 2020)

Primăria a pierdut finanțarea europeană, pentru proiect.(…) Administrația a fost nevoită să returneze 70 de milioane de lei, pentru că nu a finalizat proiectul ce trebuia implementat cu fonduri europene.(…) Unul dintre constructori, firma CAST, a obținut în instanță aproximativ 60 de milioane de lei, despăgubiri, după ce dat Primaria Târgoviște în judecată. Banii au fost plătiți deja.(…) S-a promis că lucrarea va fi finalizată pe banii constructorilor, ce nu s-au achitat de sarcini, dar nu s-a făcut nimic în acest sens. (…) SC Telor Invest a primit 17 milioane de lei și nu a făcut mai nimic, la proiect.(…) Au promis că proiectul va fi finalizat prin SC Municipal Construct, firma primăriei Târgoviste, dar firma nu are capacitatea de a duce la capăt acest proiect. 89 de milioane de lei au fost atribuiți constructorului, din bani împrumutati de Primărie, pentru a finaliza lucrarea. (…)Anul acesta au fost bugetați însă doar 23 de milioane de lei. Până la urmă tot proiectul de reabilitare a centurii a costat aproximativ 140 de milioane de lei, în condițiile în care în proiectul inițial, cu fonduri europene, ar fi costat doar 70 de milioane de lei.(…) De ce am ajuns noi să plătim acești bani? Practic, târgoviștenii trebuie să știe, că la momentul actual, fiecare din ei este dator aproximativ 3000 de lei, bani ce vor fi plătiți în taxe și impozite,în următorii ani, pentru a finaliza centura.”

Declarații Aurelian Cotinescu (7 august 2020)

Articole proiect de reabilitare Centrura Târgoviștei (arhiva Valahia Media)

2 Replies to “La Târgoviște războiul electoral se mută pe…centură. “Fiecare târgoviștean e dator 3000 de lei”, spun liberalii.”

  1. am citit atent articolele găzduite de voi la această temă, ca astăzi să zic, parodiind celebrul vers coșbucian: „Nu cerceta aceste legi căci ești prea prost să le-nțelegi!”.
    așa o fi! 🙁

    1. În ceea ce privește “prostia” sau “deșteptăciunea” are ceva mai puțină importanță cine și cum se revendică ca făcând parte dintr-o categorie sau alta. Mai ales că reprezintă, evident, o catalogare subiectivă,în lipsa unor argumente pertinente. Evident că nu e obligatoriu a împărtași eventuale concluzii legate de un subiect sau altul. Ar fi și contraproductiv, până la urmă.”Legile” erau aceleași, oricum, pentru toată lumea, și în România, când am verificat ultima oară. Așa că dacă cineva nu le-a înțeles bine sau nu a avut capacitatea de a le înțelege, probleme ar fi doar pentru cei care au și legătură în mod direct cu subiectul (“articolele găzduite la această temă”). În rest s-auzim de bine, dar mi-e teamă că nu doar de bine vor auzi si cei care au legatură cu tema, ce a generat comentariul si răspunsul acesta. N-a “murit” nimeni și nici n-a “fulgerat” pe nimeni, din senin, la acest subiect (“temă”), complicat,și înțeles doar de atât de puțini “aleși”, până acum. Dar…nu se știe niciodată.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *