A aștepta rezultate diferite, de la evenimente desfășurate în aceleași circumstanțe, este, după cum spune un citat devenit celebru (nu, nu aparține lui Albert Einstein) o nebunie (engl.- Insanity is doing the same thing over and over and expecting different results).
Dincolo de valoarea de adevăr (discutabilă) a acestei afirmații, certitudinea istorică este una singură și se aplică și României.
10 August 2018 nu este, indiferent de ce parte a baricadei se află emițătorul ideii, nimic altceva decât rezultatul firesc al incapacității, ce poate ține de psihopatologie, unei clase politice, de a înțelege adevăruri simple. Autismul (în sensul de tulburare a dezvoltării personale) unor oameni politici ( în cazul de față PSD, prin câțiva, poate doar Dragnea), promovat ca virtute și niciodată acceptat ca afecțiune, în ceea ce privește raportarea la ceilalți, alții decât cei din interiorul sferei de simpatie a minorității politice conducătoare, nu poate avea decât un singur rezultat – cel ce s-a conturat începând cu 10 august 2018.
Foto 2: 10 August 2018, Piața Victoriei, București
1.Tonul zeflemist și superior, afișat în orice luare de poziție ( de către actuala Guvernare, PSD-ALDE) în relația cu diverse categorii sociale, aplicând principiul „știm noi mai bine”.
2. Atitudinea de vătafi, disprețul manifest, afișat față de o categorie importantă a populației României ( ce temporar, poate, nu este între granițele geografice ale țării)- Diaspora.
3.Continuarea unei politici de spoliere a bugetelor publice, prin facilități și stipendii financiare alocate exclusiv către susținători,
4.Confiscarea, prin branșarea la resursele publice, a majorității vocilor potențial critice, din ceea ce generic este numit presă, mass-media, etc.
5.Încercarea, repetată, de a subordona instituții publice, unei așa zise majorități calificate, girate de vot popular( se spune), făcută prin modificări legislative, ce frizează raptul.
6. Inventarea unui dușman neidentificabil (Statu’ Paralel), căruia i se pasează responsabilitatea tuturor eșecurilor Guvernării, și, implicit, plasarea populației ( atât a susținătorilor cât și a celor ce nu împărtășesc această “teorie a binelui”), prin această atitudine a descoperirii cu caracter mesianic, în categoria de disprețuit a prostiei incurabile,
7. Încercarea repetată de discreditare a oricărui tip de opoziție < acuzele privind confiscarea mitingului din 10 August 2018, de către “dreapta” politică românească (chiar și în condițiile în care acest lucru este foarte posibil să fi fost în intenție) > și de pasare a oricărei responsabilități, pentru derapajele democratice, în curtea altora.
Reprezintă (1-7) tot atâtea cauze pentru izbucnirea violentă, evident de nedorit într-o construcție democratică normală, din 10 august 2018.
Nu sunt decât reflexe sociale (poate stimulate suplimentar) ale unei societăți ce reacționează la „binele general” clamat oficial.
Foto 3: 14 ianuarie 2012, proteste centrul Bucureștiului
În 12 ianuarie 2012, la București și în țară începea o serie de proteste, îndreptate împotriva regimului Băsescu. Violente, începând cu 14 ianuarie 2012, cu manifestări similare cu cele din 2018. Raportarea la incidente, a mass-mediei, era atunci (2012), ca și acum, în 2018, partizană, din punct de vedere al punctelor de vedere să zicem pro sau contra represiune a violenței. pentru conformitate, puteți viziona matarialele de mai jos (sursa material video -youtube- Observator Antena 1- material 1 și Hot News- material 2)
Material 1 ( ianuarie 2012)
Material 2– ianuarie 2012 București
Protestele au ca finalitate căderea Guvernului Boc, referendumul de suspendare a lui Traian Băsescu și câștigarea alegerilor de către opoziția parlamentară, PSD-PNL (USL).
Și atunci (PDL-ul) s-au mulțumit să paseze responsabilitatea în curtea oponenților politici. În august 2018, tot opoziția politică ( PNL-USR-Cioloș-Iohannis), a majorității parlamentare (PSD-ALDE, de data aceasta), este responsabilizată (chiar și neoficial) pentru un așa zis eșec al democrației funcționale românești.
Este exact aceiași istorie (în 2012 și 2018), nici măcar „actorii” nu sunt diferiți întru totul. Rezultatul?Atâta timp cât responsabilitatea personală, a actorilor politici, pentru eșecul de ansamblu al societății, este ignorată nu poate fi decât unul singur. Identic, în 2012 cât și în 2018- chiar dacă finalul este variabil temporal.
Asta pentru că:
Poți să-i păcălești pe toți o dată,
chiar pe câțiva de fiecare dată.
Nu o să îi poți păcăli pe toți, însă, de fiecare dată.