În urmă cu aproximativ 2 ani ( februarie 2019) scriam, pentru prima dată, despre o carte ce, aparent, vorbește doar despre fotbal (Fotbal sub Turnul Chindiei). Dincolo de titlu, autorul, Gabriel Degeratu, a reușit însă să surprindă, într-un demers extrem de complicat, dată fiind bogăția informației, nu doar istoria fotbalului de lângă Turnul Chindiei ( Târgoviște, pentru cine nu știe), ci chiar istoria mai recentă a unei întregi comunități, cea târgovișteană (măcar în parte în orice caz).

Lucrarea, ce are deja 44 de capitole, este și în format print (3 volume, deocamdată nereeditate). Autorul, Gabriel Degeratu, a continuat să prindă noi capitole în istoria cărții, ce sunt publicate, deocamdată, doar pe blogul personal. O istorie ce se scrie la timpul prezent, cu alte cuvinte.

Cum cel de-al 44-lea capitol al cărții tocmai a fost publicat (deocamdată doar în spațiul virual, după cum aminteam), am revenit cu o invitație la lectură ( mai ales că, de-a lungul timpului am fost întrebat, de mai multe ori, despre posibilitatea ca cititorii să poată regăsi volumele tipărite, un lucru ce până acum, și din cauza condițiilor speciale ale ultimul an , 2020-anul pandemic, nu a fost posibil.)



Așadar “Fotbal sub Turnul Chindiei”, al 44-lea capitol, poate fi regăsit la această adresă:
https://fotbalsubturnulchindiei.blogspot.com/2021/01/sub-turnul-chindiei-volumul-iv.html