După mai bine de o lună de la momentul alegerilor locale (27 septembrie) noii consilieri locali (dar și primarul reales), de la Târgoviște, și-au primit mandatele. Ședința oficială a avut loc (cu totul inedit și doar pentru a beneficia de un spațiu cât mai mare, în condițiile actuale, epidemiologice) în sala mare a Teatrului “Tony Bulandra” din Târgoviște, instituție aflată în subordinea primăriei din localitate. Asta chiar și în condițiile în care muncipiul Târgoviște a trecut de pragul de incidență de 3 cazuri la mie<epidemia de COVID-19> ( incidență 4,2, în data de 2 noiembrie,la Târgoviște, cu 388 de cazuri înregistrate în ultimele 2 săptămâni).


Chiar și în aceste condiții, în care totul a fost mai degrabă făcut pentru a limita interacțiunea umană, nu au lipsit (poate așteptat) “înțepăturile” politice, pentru care s-au găsit măcar câteva secunde.
Trebuie precizat că doar 19 din cei 21 de consilieri aleși au fost validați. Cristian Daniel Stan (PSD-reales și primar) și Ciprian Prisăcaru (pe lista PSD, a renunțat la mandat) nefiind încă înlocuiți, de următorii din lista de consilieri, propusă de partidul (PSD) pe lista căruia au candidat. Astfel că, în afară de PSD (12 consilieri în total, din cei 21 ai CLMT) toate celelelate partide și-au văzut toți consilierii aleși primind și oficial mandatul.

Prima contră, a venit la depunerea jurământului, de către consilierul liberal Adrian Bercu ( ce și-a scos masca în momentul jurământului oficial, pentru preluarea mandatului de consilier, pentru câteva secunde). Acesta a fost apostrofat, indirect, de la pupitrul sălii.

“Replica” a venit din partea primarului reales, Cristian Stan (PSD): “Purtarea măștii este obligatorie, în permanență. Legea nu face niciun fel de derogare. Am vrut să fac această precizare ca să fim cu toții în cunoștință de cauză”.
Ulterior, de la pupitru, cea mai acidă contră politică a venit din partea vicarului eparhial Ionuț Ghibanu .


“N-aș vrea să îmi amintesc acum, dar se întâmplă așa, de cuvintele unui mare Ierarh al BOR, care spunea că n-ar trebui ca politica să devină acidul care dizolvă prieteniile stabile și relațiile interumane și nici să devină cea care, mai târziu, este generatoare de ură. Din păcate trăim aceste vremuri și vedem ce se întâmplă în jurul nostru.”

Mesajul vicarului eparhial ar putea fi “decodificat” și prin faptul că la ceremoniile de învestire a noului consiliu local de la Târgoviște a luat parte si președintele ales al CJ Dâmbovița, Corneliu Ștefan. În același timp și președinte al PSD Dâmbovița, partid pe a cărui listă ( la Camera Deputaților) la alegerile din 6 decembrie, ar fi trebuit să se afle chiar vicarul eparhial. Acesta nu s-a mai regăsit însă, în această listă de candidați propuși, după ce numele de candidați (pe locuri eligibile) au fost stabilite de conducerea centrală, de la București, a PSD.
