Așa cum era de anticipat ( iar în spațiul Valahia Media ați putut afla acest lucru) COS Târgoviște a intrat, și oficial, în faliment, începând cu data de 30 iunie 2021. Anunțul (pronunțat în primă instanță, deocamdată, de către Tribunalul Dâmbovița) a fost făcut public de către toată lumea, mai bine spus de către cei care, într-un fel sau altul, sunt parte din acest proces.
Dincolo de acestă decizie, ce, cel mai probabil, va rămâne definitivă, existau nenumărate indicii ce prevesteau această finalitate. COS Târgoviște, de fapt, a intrat pe drumul falimentului cu multă vreme în urmă, cel mai probabil încă din anul 2002, când Statul Român (Guvernul Năstase) vindea combinatul de la Târgoviște.
COS Târgoviște a fost privatizat în 2002, fiind preluat de firma Conares Trading, înregistrată în Elveția. Valoarea tranzacției a fost de circa 35 de milioane de dolari. Conares a devenit ulterior parte a grupului rus Mechel. În luna februarie 2013 Mechel a vândut toate proprietățile sale din România, inclusiv combinatul de la Târgoviște, contra sumei simbolice de 230 lei firmei Nikarom Invest din București iar Mechel Târgoviște a revenit la numele vechi de Combinatul de Oțeluri Speciale Târgoviște.
Tot din 2013, COS Târgoviste a intrat în insolvență, iar până în 2021 proprietarii ruși ( Conares și Nikarom au cam aceiași proprietari, tot din Rusia) au vândut sau înstrăinat cam tot ce se poate, de la fostul combinat metalurgic de la Târgoviște, devenit între timp o ruină, în care tot ce contează (financiar vorbind) sunt terenurile pe care se află amplasat combinatul, suprafețe de teren cu o valoare imobiiară imensă, situate la marginea Târgoviștei, într-o zonă aflată în plină dezvoltare. Victime colaterale au fost salariații COS Târgoviște, al căror număr a scăzut constant, ajungând la finalul anului 2020 la un număr de 926 ( un an 2020 pandemic, în care combinatul târgoviștean nu a lucrat aproape deloc). Minciuna electorală din 2020, legată de preluarea de către Stat a COS Târgoviște a fost mai degrabă un anunț disperat, al mediului politic dispus să promită orice, în campanie electoral ( detalii aici, aici și aici).
Ministerul Economiei (temporar condus de reprezentanții USR-Plus) a refuzat să își atârne singur de picior o piatră de moară extrem de grea, respectiv să preia o societate (activele funcționale) ce are datorii de aproximativ 110 milioane de euro ( 524.531.010 lei datorii, în 2021– vezi facsimil și document reorganizare COS Târgoviste, mai sus).
Practic, s-a refuzat preluarea activelor funcționale ale COS Târgoviste, cu tot cu salariați, și înființarea unei noi societăți (ce să aparțină Statului), societate ce urma să fie retehnologizată (costuri suplimentare), dar care urma să dețină doar o mică parte din terenul pe care îl are în posesie COS Târgoviște (zeci de hectare la marginea Târgoviștei, în zona industrială, ce ar fi rămas în proprietetea actualilor patroni ruși pentru valorificare).
O afacere proastă, de la un capăt la altul, fie doar și calculând că Statul a vândut, în 2002, combinatul târgoviștean, cu suma de 35 milioane de dolari, iar acum îl prelua cu datorii de aproape 110 milioane de euro, dar și fără multe din utilajale ce existau în 2002( între timp vândute sau înstrăinate de noii patroni ai combinatului). Desigur ca rămâne problema celor 926 de angajați ce vor fi trimiși în șomaj. Nu sunt însă nici primii, nici ultimii, ce se confruntă cu rigorile capitalismului. Cum la fel rămâne problema, vehiculată până saturare, ca Statul va trebui să importe oțel-beton (ceea ce se producea la COS Târgoviște) de acum înainte, când ar fi putut să fabrice acest lucru, mai ieftin, se spune, la Târgoviște.
Din păcate și aceasta este o falsă problemă, oricum necesarul românesc de fier beton fiind mai mare decât poate produce, momentan, combinatul târgoviștean ( nu a produs aproape nimic în 2020), iar răul generat în ultimii 20 de ani ( din 2002 încoace) nu poate fi reparat printr-o altă decizie proastă, cum ar vrea vânătorii de capital electoral , ce vântură ideea păguboasă a preluării de către Stat, fără o minimă analiză a costurilor.
Pentru COS Târgoviște de acum înainte, cel mai probabil, adică din 30 iunie 2021, odată cu declararea falimentului, nu mai rămâne decât istoria și, eventual, cei care vor vrea să o și consemneze.
1 Reply to “Inevitabilul s-a produs: COS Târgoviște intră în faliment. Statul a refuzat să preia societatea ce are 110 milioane de euro datorii”