“5 ha de spațiu verde și un parc construit de la zero, pe bani europeni, lângă Complexul de Natație”. Acesta era mesajul electoral, lansat în luna mai 2024 (n.m. – înainte de alegerile locale din luna iunie 2024), de către administrația locală de la Târgoviște, pentru târgovișteni. Localnici au “aplaudat”, virtual, probabil de bună credință, anunțul și realizarea amintită de către primarul orașului, una și ilustrată ca atare, cu un videoclip concludent, în spațiul rețelelor de socializare.
Colaj Foto: Noul parc de lângă Complexul de Natație de la Târgoviște (ianuarie 2024, la inaugurarea oficială)
Peste două milioane de euro au fost cheltuite, de către administrația târgovișteană, prin accesarea unui proiect finanțat cu ajutorul fondurilor europene nerambursabile, pentru realizarea amintită anterior, una ce presupunea:
Foto: Amenajare lac lângă Complexul de Natație în februarie 2023 (sursa foto: Cristian Daniel Stan/ Facebook)
Parc nou pe 50.000 mp., cel mai mare parc construit în municipiul Târgoviște, dacă ne raportăm la ultimii 50 de ani, amenajarea lacului în suprafață de 43.741 mp. (curățarea malurilor si a fundului lacului, plantarea de floră acvatică care aerează apa lacului si popularea lacului cu pești, consolidarea taluzurilor/malurilor și profilarea acestora, aducțiunea apei si tratarea acesteia cu soluții ecologice care să împiedice formarea nămolurilor, amenajarea suprafeței vizibile a malurilor ca spațiu verde)…
Declarație Cristian Stan, primar Târgoviște, în februarie 2023
Foto: Amenajare lac lângă Complexul de Natație în februarie 2023 (sursa foto: Cristian Daniel Stan/ Facebook)
Investiția (aproximativ 13 milioane de lei, la ultima “strigare”) a fost finalizată abia în ianuarie 2024 (cu ceva întârziere față de termenul maxim de implementare, cel de decembrie 2023, și acela unul extins, față de termenul agreat inițial).
După inaugurarea din ianuarie 2024, o alta a avut loc, așa cum aminteam, și în luna mai 2024, atunci când edilul șef de la Târgoviște anunța că lacul (din proiect) poate fi folosit, pozând chiar în timp ce vâslea, în una dintre bărcile de agrement cu care fusese dotat noul lac de agrement al orașului, pentru a demonstra acest lucru.
Foto: Cristian Stan pe lacul din cadrul proiectului (mai 2024); Sursa foto- captură articol bazarmedia.ro
Foto: Lac Complexul turistic de Natație în luna martie 2024
Întregul proiect, ce si așa era unul destul de controversat, în sensul în care o mică pădure a fost defrișată pentru a face loc noului spațiu verde (parc) al orașului, nu a funcționat, în parametri stabiliți, nici măcar o vară. Mai jos (click pe link-ul Valahia Media) pot fi regăsite toate detaliile despre controversele din proiect:
Eșecul proiectului, unul oarecum anticipat, dar și cheltuirea inutilă a unor fonduri, este extrem de evident în debutul lunii august 2024, adică la doar câteva luni de la inaugurarea oficială ( n.m.- a întregului proiect în ianuarie 2024, iar a lacului în mai 2024).
Foto: Parc nou lângă Complex Turistic de Natație, Târgoviște , 02.08.2024 (sursa foto. db-sport.ro)
Locul, implicit proiectul, pare unul abandonat, iar, oricât de incredibil ar părea asta, acum se tunde iarba pe fundul lacului, o amenajare ce nu mai are apă de zeci de zile. O amenajare, în același timp, despre care s-a spus că a însemnat “plantarea de floră acvatică care aerează apa lacului si popularea lacului cu pești“. Care floră, care pești? Locul având aspect semideșertic, în acest moment. Pe ce s-au dus banii europeni?, ar fi o întrebare legitimă.
Iată cum arată și a doua amenajare, cea unde ar fi trebuit să fie realizată porțiunea de agrement nautic (n.m.- plimbare cu barca). Ambarcațiunile se degradează rapid, sub soarele arzător al verii 2024, în timp ce despre lac..numai de bine. Asta pentru că nu mai există, iar, după cum se știe, despre morți numai de bine.
În concluzie, așa arată cel mai nou parc de la Târgoviște, peste două milioane de euro cheltuiți, inutil probabil, iar asta la doar câteva luni de la inaugurare. Este, cred, destul de ușor a fi făcut un exercițiu de imaginație și a anticipa cum va arăta locul peste câțiva ani. Nu mulți, doar vreo patru, adică tot atât cât ține de obicei și un mandat al vreunui ales și promisiunile de rigoare.
P.S.
Deși nu apare în imaginile anterioare, în zonă se uda de zor vegetația (n.m.- 02.08.2024), iar asta probabil pentru că tot erau restricții anunțate la consumul de apă, din cauza secetei, prin tot arealul adiacent Târgoviștei.
P.S. 2
Fotografiile ce însoțesc acest material, cel aferente momentului 02 August 2024, au fost obținute prin bunăvoința celor de la site-ul db-sport.ro și a lui Marius Tudor. Mulțumiri!