De aproape 24 de ore, cu o cerbicie aproape inexplicabilă, toată lumea încearcă să convingă, pe toată lumea, că România este departe de ce ar trebui să fie (într-o viziune ideatică a lumii). Incendiul din spitalul de la Piatra Neamț, unde au decedat (până acum) 10 persoane, iar alte 7 sunt rănite grav, a acaparat tot spațiul public.
În vremuri normale, fără pandemia de COVID 19, probabil că o asemenea dramă ar fi fost de înțeles de ce este exploatată, inclusiv mediatic, de toată lumea. Problema este că se pierde din vedere, de foarte multe ori, esențialul. Nu sunt vremuri normale, și oricât de cinic ar suna, din păcate, sunt doar alte 10 decese dintr-un război. Un război ce, în curând, face un an de la declanșare și pe care aproape nimeni nu pare a conștientiza că suntem departe de a îl fi câștigat. Un război în care am pierdut ( conform datelor oficiale) peste 8.600 de români, și pe al cărui front, zilnic , acum, în noiembrie 2020, cad alte câteva sute. A spera că ar fi putut să se rezolve toate tarele unui sistem (cel medical), precum este cel românesc, acumulate în zeci de ani de dezinteres, pentru întreg ( doar reparat punctual, acolo interesul de moment al decidenților îi îmboldea să mimeze măcar minima decență), în doar un an (și acela pandemic), este un gest nu doar utopic ci vecin cu “naivitatea” intelectuală. Este evident că a nu face nimic, în sensul reparării a cee ce mai poate fi reparat, nu reprezintă același lucru cu a încerca măcar să faci ceva.
Cum tot la fel de evident este că suprapunerea nenorocirii de la Piatra Neamț peste o perioada electorală nu a făcut decât ca din grotele gândirii, în care se ascunseseră vremelnic, să iasă la “lumină” toți politrucii și deontologii de ocazie, stimulați acum a își împărtăși “idealurile” doar de fondurile de partid (orice partid).
“Să fie găsiți vinovații, să plătească, să demisioneze, e o tragedie, e ca la Colectiv, e Apocalipsa! Să plece toți, să vină ai <noștrii>!”.
Sunt doar câteva dintre instantaneele momentului. Foarte bine, să plece toți. Rămân doar câteva întrebări. Unde? Ce puneți în loc, tot nimic?
Vinovăția idenficabilă sau nu (după finalizarea anchetei de la Piatra Neamț) nu va rezolva nimic. Fie Că vor demisiona șefii, că vor ajunge în pușcărie (unii), fie că Acarul Păun vă recunoaște, din nou, frământând spășit si împăcat cu propria soartă, neputința înțelegerii personale, în fața celor ce îl vor fi condamnat apriori, este exact același lucru. O nouă poveste repetată dureros, pentru unii, din România.
E nevoie de mai mult. Mult mai mult.
Lupta pe mai multe fronturi, în mai multe războaie, cu inamici diferiți, în același timp, în care un combatant se confruntă, separat, cu fiecare dintre dușmanii mai mult sau mai puțin închipuiți, nu poate avea decât un singur rezultat: Decesul beligerantului universal.
P.S.
Acest text nu este deloc o pleadorie pentru un anume status qou, actual sau cât de cât recent. Cum nu este nici o pledoarie pentru un partid sau altul. Este, cel puțin se vrea a fi, o pledoarie pentru decență, atât în limbaj cât si manifestare publică. Dacă ea mai este posibilă. Mulți probabil că vor spune că nu. Ar putea chiar să aibă dreptate, dar măcar să încercăm, zic.