A fost panică printre mulți târgovișteni aflați în zona noului complex comercial (Dâmbovița Mall) din municipiu. O clădire dezafectată, aflată pe un teren viran (în acest moment), a fost curpinsă de flăcări, fumul gros fiind vizibil de la o distanță apreciabilă.
Cladirea cuprinsă de flăcări este o fostă hală, acum dezafectată, de pe terenul ce a aparținut fostei unitați militare de lângă gara Târgoviște. Conform celor de la ISU Dâmbovița, la fața locului au fost mobilizate de urgență trei autospeciale, de la detașamentul Târgoviște. De asemenea 14 militari de la ISU au fost trimiși să se lupte cu flăcările.
Cum focul s-a extins rapid (există suspiciune ca focul a fost pus intenționat) clădirea dezafectată a devenit curând un pericol pentru pompieri. Bucăți din zidăria construcției au început să se desprindă din structură punând în pericol viața celor care au intervenit pentru stingerea incendiului.
După câteva ore de luptă cu flăcările focul a fost stins. A fost afectata structura pe o suprafață de aproximativ 300 de mp, conform declarației celor de la ISU Dâmbovița.