Am fost întrebați, ba chiar apostrofați, pe alocuri cu mânie proletară de-a dreptul, de ce nu scriem (comentăm) și despre realizări, succese sau „succesuri”. Răspunsul este relativ simplu.
Această platformă este construită pe principiul:
Mai bine un adevăr care doare, decât zece laude,
fundamentate doar pe declarații și promisiuni,
ce au doar potențialul minciunii, mai ales cea politică.
Cu alte cuvinte, Valahia Media nu și-a propus, sperăm să fi reușit până acum, să vă prezinte (doar) comunicatele de presă ale unor entități administrative sau persoane publice, devenind, astfel, doar o portavoce ineptă, în care analiza, post sau ante factum, să fie doar un apendice perfect anacronic.
Din această perspectivă, am ales varianta oarecum matematico-economică, a descrierii unui subiect, considerat de către noi a avea importanță și relevanță pentru segmente importante ale demografiei românești. Asta chiar cu riscul ca echilibrul financiar-contabil (n.r extrem de greu de menținut dealtfel, în actualul context economic românesc) al construcției Valahia Media, ca și al multor alte construcții similare, ce-și revendică apartenența la spațiul mass- media, să aibă de suferit. În altă ordine de idei, acest ante scriptum nu este altceva decât o arată și aparențele: o declarație de intenție și nimic mai mult.
Întorcându-ne la analiza cotidiană, una fundamentată matematico-economic, dincolo de impresii și profesiuni de credință sau declarații de intenție, pentru cei care încă mai cred în cifre ( nu neapărat statistici) și rigoarea unor mecanisme, testate anterior, în sensul în care efectele (rezultatele) nu pot fi diferite (cel puțin nu fundamental) atunci când elementele constitutive, ale unor probleme, sunt similare, vă propunem spre analiză următoarea stare de fapt:
România este prizoniera < în ultima săptămână cel puțin> unei dezbateri ce pare fără final, cu privire la susțineri politice. Fie că vorbim despre mitingul PSD, de huiduielile încasate de Firea, pe Arena Națională, despre susținerea de care se bucură, sau nu, Simona Halep, sau despre ce face, sau nu, Klaus Iohannis, cu privire la revocarea lui Kovesi, din funcția de procuror șef al DNA, inevitabil și fatidic, dialogul (sau monologul) se poartă în cheie politică, ignorând sau marginalizând subiectele poate cu adevărat importante. Poate, totuși, mai sunt câteva amănunte, cel puțin la fel de importante, ca cele amintite anterior.
- Inflația
Rata anuală a inflației, la prețurile de consum, a crescut, în luna mai 2018, la 5,4 %, fiind cea mai ridicată rată a inflației, înregistrată începând din februarie 2013 încoace (5,65%). În plus, încă din luna aprilie 2018, România înregistra cea mai ridicată rată a inflației din UE (4,3%), doar în 14 state acest indice fiind pe creștere ( în România cel mai mult), conform Eurostat.
Consecința – mărfuri și utilități din ce în ce mai scumpe, bani din ce în ce mai puțini, în portofelele sau conturile românilor, pentru alte cheltuieli,înafara celor cotidiene, în ciuda creșterilor salariale (n.r. pentru cine crede că tot Soros mărește prețurile, pentru ca românii să nu o ducă mai bine, și avem de-a face cu o conspirație mondială, împotriva noastră, avem doar sugestia de a căuta un alt spațiu de lectură)
ROBOR
Pentru mulți știu că este inutilă explicare termenului ROBOR iar înțelegerea mecanismului are exact “valoarea pantofului de firmă pentru cineva fără picioare”, adică nu contează. Dar, dincolo de aparențe, ROBOR-ul, piața interbancară, de unde băncile se împrumută, una pe cealaltă (în lei, pentru că există și alți indicatori, EURIBOR sau LIBOR, pentru împrumut intrebancar, în euro, dolari americani sau franci elvețieni, dar să nu complicăm lucrurile) reprezintă un indicator fundamental pentru oricine, fie că știe că acesta există sau nu. Așadar, ROBOR a crescut, în data de 11 iunie 2018, la valoarea de 2,90%, cea mai mare valoare începând din 13 octombrie 2014.
Consecințe – Cum băncile, din România, se împrumută cu lei, între ele, la un cost din ce în ce mai mare, pentru finanțarea operațiunilor ( nu e o junglă, ci un mecanism reglementat, inclusiv de BNR, ce stabilește o dobândă de referință, dar mai bine să nu complicăm inutil povestea) așadar, cu o dobândă de împrumut interbancar din ce în ce mai mare, transferul pierderii este făcut către clienți, astfel încât dobânzile la creditele în lei vor fi din ce în ce mai mari, și, deasemenea, ratele. În final, nefiind decât încă un element ce generează o pauperizare accelerată (creșterea nestăpânită a ROBOR-ului), atât pentru companii cât și pentru persoanele fizice.Pe scurt ROBOR-ul crește pentru că banii (n.m. leii) sunt mai puțini în piață, consecință a unor retrageri masive, statul fiind cel care retrage aceste sume, pentru că este nevoie de bani din ce în ce mai mulți pentru a acoperi jocul pomenii financiare în care România s-a angajat de câțiva ani. Trendul, de creștere a ROBOR se păstrează deja de un an de zile iar perspectivele sunt sumbre, și din această perspectivă.
Pensii speciale
Tot luni, 11 iunie 2018, la inițiativa, de această dată, tuturor partidelor parlamentare, cu excepția USR, parlamentarii revin cu un proiect prin care se vor acorda pensii speciale şi aleşilor locali, începând cu 1 ianuarie 2019. Primari, viceprimari, vicepreședinți sau președinți de CJ vor primi o pensie specială, ce nu are legătură cu principiul contributivității, începând de anul viitor. După ce parlamentarii și membrii CCR au primit, prin lege, dreptul la pensii speciale și primarii vor beneficia de acest drept.
Consecințe- În 2015 un proiect de lege similar, cu cel de acum, a fost declarat neconstituțional de către CCR, la sesizarea Guvernului Cioloș, judecătorii invocând, în motivare, atât faptul că se crează inegalități sociale cât și că nu era prevăzută sursa de finanțare.
Ce s-a schimbat între timp? Prin lege, judecătorii CCR, cei care au declarat proiectul neconstituțional, au primit, anul acesta, în luna februarie, dreptul la pensii speciale (aici), iar, în noul proiect, sursa de finanțare este lăsată în sarcina primăriilor și consiliilor județene. Adică, exact acele instituții ce vor trebui să prevadă, anual, bani pentru plata unor pensii, ce nu au legătură cu contibutivitatea, ci doar cu faptul că unii au fost la putere, vremelnic, către foști șefi de instituții, ajunși la vârsta pensionării între timp, vor tăia tot ce se poate tăia de la investiții, dezvoltare sau de oriunde, pentru a plăti aceste pensii, numai la gândul că la rândul lor vor beneficia de aceleași drepturi, nemeritate, mai devreme sau mai târziu.
Până la urmă de ce ar fi o problemă? Pentru că, încă odată, demonstrează (n.r. nu cred că mai era nevoie) că nu îi interesează decât viitorul imediat, al lor și al celor apropiați lor. Vorbim de câteva sute de milioane de euro, anual, ce se adaugă altor cateva sute de milioane de euro, pentru pensiile suplimentare ale parlamentarilor sau ale judecătorilor CCR, bani ce ar fi putut fi folosiți, pentru orice altceva, de la o autostradă sau dotarea unui spital și până la plata unor reparații în sistemul educațional (lucruri ce depind de administrațiile locale).
Adevărat, ar putea fi folosiți, numai că, în realitate, se pare că prioritățile sunt altele. De fapt, așa cum spuneam și în titlu, Îi doare, îi doare…poate prea puțin, dar, din când în când, îi doare. Poate ar trebui încercat altceva, ceva mai des.Ce? Păi ar fi câteva exemple,nu neapărat eficiente, ca rezultat, dar…
http://www.youtube.com/watch?v=I7W2TYO6ay4
sau
Video 1– Gabriela Firea, huiduită pe Arena Națională, 11.06.2018
Video 2– Elena Udrea, huiduită la Gala Bute, București, iulie 2011
Sursa video 1 + video 2 – youtube.com