Grevă Învățământ: “Toți cei care trăiți doar pentru voi…Sunteți vinovați!!!” Și dacă au dreptate?

De aproape 3 săptămâni, România este răvășită, în sensul figurat, dar pe alocuri chiar și în cel propriu, de protestul / greva cadrelor didactice. Un protest ce a rupt România în două, cel puțin. Au dreptate/ n-au dreptate, cer doar ce este normal/ pretențiile sunt exagerate, nu protestăm doar pentru noi/ nu se gândesc deloc la copii, plus multe altele, mult mai multe, de fapt, adică niște construcții dihotomatic-antagonice ce ar putea fi alăturate într-o eventuală descriere, fie ea doar vag exhaustivă, dacă ar încerca cineva așa ceva, a celui mai mare protest sindical ce l-a văzut România în ultimii 8-10 ani, cel puțin.

Indiferent de care parte a baricadei s-ar situa cineva, în această răvășire națională, de debut de vară, nu există decât o singură certitudine ( momentan, adică până în data de 9 iunie 2023, greva generală fiind declanșată în data de 22 mai 2023), și anume aceea că n-au ajuns, încă, la un numitor comun. Că unii n-au de unde să mai dea (sacul e prea gol) și doar promit că vor da, știind, de fapt, că, în actualele circumstanțe economice naționale, nu prea au cum să îndeplinească promisiunea, iar alții sunt convinși că, ceilalți, nu vor să le dea, pentru că ar mai avea doar prea puțin pentru “ei și-ai lor”, cum se întâmplă de 30 de ani, sunt, în egală măsură, cel mai probabil, adevărate!

Foto: FSLI România/ Facebook ( Protest București, 9 iunie 2023)

Între promisiuni și certitudini sunt multe altele, e și trecutul, dar și viitorul, e si demnitatea profesiei, dar și ipocrizia manipulatorie a sentimentelor, este România, poate eșuată, așa cum am văzut si pe pancardele improvizate ale protestatarilor, poate, mai puțin probabil ce e drept, este și România bunului simț sau a lucrurilor bine făcute, așa cum le place, unora ce guvernează acum, să afirme că se întâmplă, de fapt și de drept, dar nu avem noi ochi să vedem…. pentru că nu vrem.

Sursa foto: edupedu.ro (protest București, 9 iunie 2023)

Poate că nu au dreptate să mai protesteze. dar, în egală măsură, poate că au. Și poate că are dreptate și tânăra ce, la protestul din 9 iunie, a purtat o pancardă pe care scria:

Toți cei cărora nu vă pasă de ce se întâmplă de două săptămâni, de umilința și jaful din țară, toți care trăiți doar pentru voi…SUNTEȚI VINOVAȚI !!!

Cert este că au ceva de spus:

Sursa foto: edupedu.ro (protest București, 9 iunie 2023)

Și dacă au toți dreptate…

P.S.

Un partid, din actuala opoziție parlamentară (n.m.- nu voi preciza numele, din considerente ce țin de posibila interpretare în cheie politică a acestui material, ceea ce ar fi total greșit, în cazul de față) a propus pentru rezolvarea conflictului, chiar rapid, adoptarea de urgență a unei legi ce este deja depusă în Parlament.

Iată argumentul reprezentanților dâmbovițeni, ai formațiunii politice amintite, în favoarea adoptării acestei legi:

“Greva profesorilor se poate încheia luni (n.m. 12 iunie 2023), dacă coaliția de guvernare este dispusă să scoată de la sertar o inițiativă legislativă ( N.m. – este amintit numele partidului) care zace la Camera Deputaților de exact un an de zile.

Este vorba despre Pl-x nr. 379/2022 Propunere legislativă pentru modificarea Legii-cadru nr.153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

Pentru ca toate revendicările profesorilor să fie îndeplinite, ( N.m. – este amintit numele partidului) a depus azi la Comisia pentru muncă și protecție socială din Camera Deputaților un amendament care prevede că salariile profesorilor vor crește începând cu 1 ianuarie 2024, iar salariul profesorului debutant cu studii superioare va începe de la salariul mediu brut.

Adoptarea inițiativei ( N.m. – este amintit numele partidului) ar înlocui așa-zisul “memorandum” care nu are nicio valoare juridică în instanță cu un act cu putere de lege.”

1 Reply to “Grevă Învățământ: “Toți cei care trăiți doar pentru voi…Sunteți vinovați!!!” Și dacă au dreptate?”

  1. și dacă nu au dreptate? cum de în 9 mai scot copiii la flashmob-ul mioritic – o bîțîială propagandistic-vomitivă, iar în 10 mai începe “circul” profilor (că a mai fost un altul – “d’oro”).
    în grevă clamează respectul dar cu o zi înainte, și multe alte prilejuri, îi învață practic pe copii slugărnicia, obediența.
    este înjositor să cerșești respect – și apoi de la cine!? -, impune-l prin ceea ce faci începînd cu copiii.
    opriți greva, veți rămîne cu aceeași desconsiderare! plecați capul și veți ajunge să pașteți!
    continuați greva, obțineți-vă salariile dorite + 6 % pentru sistem, nu ascultați la evazionistul cu patalama, Guran: “Eu cred că trebuia să existe înțelegere, pentru că dacă nu sunt bani, nu sunt bani în momentul acesta.”
    bani sînt în orice moment, dar în opinia lor… nu pentru căței 🙁
    deci mușcați!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *