Cum despre capitala Țării Românești (fostă) sau orașul voievozilor (33, 43 sau câți or fi fost) a vorbi în doar câteva rânduri, cu pretenția de a putea cuprinde atât trecutul cât și prezentul, într-o imagine măcar vag exhaustivă, este aproape imposibil, ceea ce m-am încumetat să prezint în rândurile următoare este doar o imagine de moment (11 august 2020). Nici aceea “panoramică”, ci doar, hai să-i spunem așa, de prim plan, adică centrală (centrul orașului). Pentru eventuale critici sau admonestări, cu privire la “scopul”, intuit de cei “vigilenți”, sau “adevărul-adevărat”, ce va fi fost eventual eludat din frântura fotografică ce urmează, am să consider că reproșurile sunt adresate aparatului de fotografiat și, în consecință, nu vor primi un răspuns. În eventualitatea în care cele câteva imagini ce urmează nu vor fi percepute decât exact pentru ceea ce reprezintă, un stop-cadru, în timp, îmi permit sa mulțumesc încă de pe acum cititorului. Despre viitor și secolul 21, asa cum îl visează, pentru locul în care viețuiesc, mai toți provincialii, ce au interacționat, măcar “tangențial”, vreodată, cu modernismul civilizat al urbanului occidental, probabil că încă mai trebuie așteptat un răspuns (n.m. la Târgoviște, pentru cei ce nu au intuit deja despre ce urbe se va fi făcut vorbire).
La Târgoviște (11 august) principalul eveniment al zilei este o aniversare religioasă (Sf. Ierarh Nifon). Racla cu moaștele sfântului este scoasă în afara Bisericii, iar credinioșii asistă la slujbă, ulterior putând atinge racla cu sfintele moaște. În vremuri de pandemie (COVID 19) sunt mult mai puțini credincioși decât în anii precedenți (când erau mii, poate peste 10.000). Totul cu măsuri sanitarea excepționale (distanțare socială, aproximativă ce e drept, dar cu măști de protecție).
În același timp, chiar în centrul orăsului, în Piața Tricolorului, proaspăt reabilitată (lucrare încă nerecepționată de Beneficiar, primăria Târgoviște), lume puțină, fântâni fără apă și, în general, o atmosferă ce aduce aminte de “înainte”. Un “înainte” fără apă sau electricitate, ca să amintim câteva amănunte ale timpului (vezi foto mai jos, pentru amănuntele relevante, pentru afirmație).
Tot aproximativ în același timp (11 august, ora 10.00). Centrul orașului- o căruță strânge “privirile admirative” ale trecătorilor. Alte comentarii sunt de prisos (vezi video).
Un pic mai târziu (11 august, ora 10.30), aproape de centru orașului (Bulevardul Independenței)- câinii comunitari au redevenit parte din cotidian. Am precizat că este vorba de anul 2020? Parcă da.
Viitorul???