(Foto) “Sperăm ca stadionul să fie gata până la finalul anului”; “Sperăm la o omologare provizorie”. Ultimele date despre stadionul “Eugen Popescu”

Noi termene, în ceea ce privește finalizarea investiției în reabilitarea stadionului “Eugen Popescu”, de la Târgoviște, au fost avansate de administrația locală târgovișteană, cea care implementează, cu fonduri proprii (împrumut bancar), proiectul de reabilitare. Până la finalul anului 2021 lucrarea va fi finalizată, este promisiunea făcută de reprezentanții primăriei Târgoviște. În ceea ce privește posibilitatea ca cei de la Chindia Târgoviște să joace pe acest stadion, în acest an, lucrurile sunt mai complicate, fiind necesară o omologare provizorie a arenei, de către FRF. Lucru ce este însă puțin probabil a se întâmpla.

Într-o conferință de presă susținută chiar în incinta arenei târgovistene, primarul municipiului Târgoviște, Cristian Stan, a anunțat care sunt “previziunile sale” cu privire la procesul de reabilitare a arenei. Asta după ce, în ultima perioadă, edilul de la Târgoviște a anunțat că, în momentul de față, administrația locala are mari probleme cu fondurile, iar fără un ajutor financiar, eventual de la Guvern, va fi foarte greu, dacă nu imposibil, ca finalizarea lucrărilor de reabilitare să aibă loc în acest an.

În conferința de presă primarul Târgoviște a declarat, între altele:

Am început lucrările la instalația de nocturnă, iar până la finalul lunii martie sperăm să fie gata. … Se lucrează la ridicarea tribunei întâi, care va găzdui aproximativ 4200 de spectatori.

Am făcut un demers către FRF și încercam o omologare provizorie a arenei în acest an. Acest lucru nu depinde numai de noi. Sper ca până la finalul acestui an arena să fie gata.

Stadion 12 februarie 2021

Întrebat despre viitorul celor de la Chindia Târgoviste și dacă echipa va juca meciurile de fotbal doar la Buftea (n.m. acest lucru nu mai este de actualitate oricum), edilul a răspuns sec:

Trebuie să întrebați conducerea clubului, noi de ocupăm de investiții, de altele.Nu știu. Întrebați conducerea clubului. Eu sper să joace și la Buzău.”

“Mi-e greu să cred că va fi finalizat până la finalul lunii iulie, având în vedere cum arată acum”,(n.m. termenul prevăzut în contractul de lucrări ), a fost concluzia primarului de la Târgoviște.

Lucrările de reabilitare a stadionului au demarat în luna iulie 2019, iar inițial s-a vorbit de o perioadă de 10 luni, pentru întregul proces de reabilitare. Ulterior, termenul a fost prelungit, și o altă dată avansată a fost finalul anului 2020. Acum, noul termen este de 31 iulie 2021, un termen ce aproape sigur nu va fi respectat. Echipa locală de fotbal, Chindia Târgoviște, nu a jucat niciodată pe arena “Eugen Popescu”, de la momentul promovării în liga I de fotbal (luna iunie 2019). În cele două sezoane din prima divizie târgoviștenii au jucat meciurile de acasă la Ploiești, la Giurgiu, la Buftea și, mai nou, este avansată varianta Buzău, pentru meciurile ce urmează, de acum înainte, pentru cei de la Chindia Târgoviște. Nimic nu este sigur însă, în momentul de față.

1 Reply to “(Foto) “Sperăm ca stadionul să fie gata până la finalul anului”; “Sperăm la o omologare provizorie”. Ultimele date despre stadionul “Eugen Popescu””

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *