Câteodată cuvintele strică. Cel puțin atunci când sunt folosite în exces. O încercare de a surprinde “pulsul”, încă pandemic, al unui oraș ce tocmai pare că a uitat că încă nu a scăpat, cel puțin nu definitiv, de amenințarea unui virus, ce continuă să facă victime, dar și să se manifeste din plin (de SARS-CoV-2, noul coronavirus, vorbesc) am purces la a surprinde momentul Bobotezei, la Târgoviște.
Ce a ieșit, deși ideea inițială ar fi fost a unei postări fară cuvinte, în imaginile următoare.
Am abandonat ideea “fără cuvinte“, doar din cauza/datorită, unei interpelări de final. Despre finalul foto-reportajului “circular”, pe care am încercat, inițial, să îl realizez, vorbesc. Am fost nevoit doar să mai adaug câteva explicații fotografiilor, pentru a ajunge și la concluzia titlului acestui articol.
Așadar:
Muncitorii (reabilitatorii) erau “pe nicăieri” oricum.
Ajuns în punctul de a închide cercul, în “Piața Tricolorului” (centrul orașului) cineva, văzându-mă că fotografiez “peisajul”, m-a abordat cu replica “De ce arată ca niște cavouri?”. Probabil că a crezut că aveam vreo treabă cu primăria sau cu cei care au reabilitat Piața Tricolorului, acolo unde au apărut noile fântâni, cele “cadorisite” cu apelativul de cavouri, de doamna ce avea ceva să îmi reproșeze, astă pentru că locul nu arată așa cum ar fi vrut, cu sigurantă. Evident că nu am putut să-i ofer niciun răspuns. Oricum nu părea că aștepta vreunul (mai jos “cavourile”). Si nu, fântânile nu funcționează acum (dacă se întreba cineva). Până la urma e iarnă, e normal. Mai vedem la primăvară.
Atât (oricum am “promis” că vor fi doar puține cuvinte).