A venit cu adevărat iarna (21 noiembrie) în zona de munte. În munții Bucegi sunt deja probleme (specifice anotimpului hibernal). În 11 județe din țară (în special în zona de munte) este în vigoare o atenționare de tip COD Galben, de ninsori și vânt.
Conform ANM:
ATENȚIONARE METEOROLOGICĂ
COD GALBEN
Interval de valabilitate: 20 noiembrie, ora 20:00 – 21 noiembrie, ora 14:00
Zone afectate: conform textului și hărții
Fenomene vizate: ninsori moderate cantitativ
În cea mai mare parte a Carpaților Occidentali și Meridionali va ninge, iar stratul de zăpadă nou depus local va fi consistent. Din a doua parte a nopții de vineri spre sâmbătă (20 /21 noiembrie) și în prima parte a zilei de sâmbătă (21 noiembrie) în sudul și sud-vestul Transilvaniei, precipitațiile vor fi mai ales sub formă de ninsoare și se va depune strat de zăpadă.
În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza prezentul mesaj prin avertizări de vreme severă imediată.
Dincolo de averizarea meteorologică, în munții Bucegi iarna a început de ceva vreme (chiar din luna octombrie, când au apărut primele ninsori mai consistente). La Cabana Omu, din munții Bucegi (altitudine 2507 m) sunt probleme și de altă natură.
Un urs înfometat a distrus parțial cabana (în noaptea de 18-19 noiembrie). Animalul, probabil în căutare de mâncare, a dărâmat o parte din cabană (sursa foto-facebook/ Radu Manta).
La altitudini mai joase, din munții Bucegi, a început să ningă consistent de ore bune (20-21 noiembrie).
În zona Padina-Peștera (aproximativ 1600 m altitudine) deja a început să se depună un strat consistent de zapadă (21 noiembrie 2020).