Un accident aproape icredibil, din perspectiva faptului că nu s-a soldat decât cu pagube materiale, a avut loc în noaptea de 1-2 august, pe raza localității Toculești, din județul Dâmbovița.

Conform celor declarate de polițistii de la IPJ Dâmbovița: Un tânăr de 27 de ani a intrat cu autoturismul pe care îl conducea într-un stâlp de susținere a cablurilor de electricitate. Accidentul nu s-a soldat cu victime, ci doar cu pagube materiale, iar în cauză, pe numele șoferului, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului, faptă prevăzută de art 336, din Codul Penal.

Se pare că tânărul șofer ar fi circulat cu viteză (în jurul orei 2.47, când a fost efectuat un apel la 112 de către localnicii din comună). Acesta a intrat pur si simplu într-un stâlp de susținere a cablurilor de electricitate, pe care l-a pus la pământ. Din ricoșeu, mașina a ajuns pe partea opusa a drumului,într-o poartă de metal a unei locuințe, unde motorul mașinii a căzut. Din noul ricoșeu mașina a ajuns într-un alt stâlp de electricitate, ce a fost avariat. Aproape miraculos tânarul șofer nu s-a ales cu răni grave.

La testul cu aparatul alcooltest, efectuat de polițistii din Pucioasa, ce au intervenit la locul accidentului, a reieșit o alcoolemie de peste 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, pentru soferul de 27 de ani, după cum precizează reprezentanții IPJ Dâmbovița.