Fifor greșește? Cine plătește?

   Dacă, pe plan intern, greșelile guvernanților (în particular cele de exprimare) nu mai sunt văzute decât ca aparținând zonei de firesc, iar eventualitatea sancțiunii, de orice fel, este exclusă a priori, mai nou, nici cutremurele internaționale, produse de exprimările nefericite ale membrilor Guvernului Dăncilă, nu mai stârnesc nicio emoție, prin forurile de decizie politică ale arcului guvernamental.

 Într-o lume normală, taxarea excesivă și imediată (inclusiv politică) a unor derapaje verbale nu ar trebui să facă parte din agenda cotidiană, mai ales că principiul „numai cine nu muncește, nu greșește” ar trebui să fie valorizat măcar minimal. Pe de altă parte, îngăduința, toleranța, acceptarea greșelii făcute fără intenție reprezintă, în sumă dar și în parte,  atribute  ale unei societăți normale, împăcate cu sine și acceptând derapajul greșelii ca pe ceea ce este, excepționalul și nu norma.

Din păcate, în România anului 2018, îngăduința, toleranța și gradul de acceptare a greșelii, atunci când vorbim de pozițiile exprimate de reprezentanții statului ( ai Guvernului Dăncilă, în cazul de față) sunt excesive. Greșeala este privită cu îngăduința, nicidecum sancționabilă, justificabilă chiar, derapajul de limbaj, necunoașterea, prostia chiar, sunt nesancționabile, atâta timp cât sunt dublate de  supunerea orbească (cea fără păreri și idei personale) față de linii directoare trasate de șefii politici.

În linia ce a are cap de coloană chiar pe prim-ministrul Dăncilă, ultimul înscris este ministrul apărării, Mihai Fifor. Justificarea afirmației:

 

Foto 1: Mihai Fifor, ministrul Apărării Naționale

„Evident că niciodată preşedintele Putin nu o să fie extrem de încântat de faptul că în România se dezvoltă capabilităţi militare foarte serioase. Cum ar putea să fie vreodată preşedintele Putin încântat de faptul că în România avem baza militară de la Deveselu, cu rachetele balistice, cum ar putea vreodată preşedintele Putin să fie încântat că avem baza de la Mihail Kogălniceanu populată cu militari americani şi noi insistăm în continuare faţă de SUA în parteneriatul strategic să asigurăm permaneţa militarilor americani pe teritoriul românesc? Cum ar putea vreodată Federaţia Rusă să fie încântată că România îşi dezvoltă capabilităţile navale?”

                                                                                                                                                        Declarație Mihai Fifor, 31.07.2018

A fost o inflamare artificială a opiniei publice, Opoziția a speculat, neînțelegând sensul afirmației, a spus Fifor. Cererea de demisie nu reprezintă decât o manevră politicianistă, venită din partea Opoziției, a mai adăugat acesta. La Deveselu, la scutul antirachetă, nu este vorba de rachete balistice (ofensive), ci de rachete interceptoare (defensive), spune Fifor. Nici măcar nu acceptă că a făcut o greșeală. Ci doar că alții nu au înțeles ce a spus. Cu alte cuvinte, sunt proști și/sau rău intenționați.

Domnule Fifor, ce bine ar fi să fie așa.  Noi, “proștii”, de prin România, am înțeles, să zicem, ce am vrut, în funcție de apartenențe sau simpatii politice. Nici nu are importanță. Are importanță, însă, că alții au înțeles la fel, ce au vrut. Și mai important este că le-ați dat ocazia să înțeleagă ce vor. Iată ce scria secretarul ambasadei ruse(Pavel Alexeenko), de la București, pe pagina sa de facebook, imediat după declarația lui Fifor, din urmă cu două zile.

 

Foto 2: Pavel Alexseenko

“Declarația lui Fifor este încă o dovadă că scutul american din Deveselu reprezintă o ameninţare directă şi imediată la adresa securităţii naţionale Federației Ruse. Mulțumesc, dle Fifor pentru adevărul spontan”

 

Foto 3: captură pagină facebook, Pavel Alexeenko, secretar ambasada Rusiei

Este plătit, nu de Soros, bănuiesc, ca să speculeze, veți spune. Nici asta nu are importanță. Ce are, în schimb, importanță este că de acum înainte Rusia (Pavel Alexseenko reprezintă poziția oficială a federației Ruse) va spune, mai hotărăt și mai des, că NATO, prin scutul antirachetă de la Deveselu, din România, reprezintă o amenințare la siguranța și integritatea Federației Ruse, pentru că asta a declarat chiar ministrul apărării român, când a vorbit despre rachetele balistice (ofensive) de la Deveselu.

Foto 4: Rachetă interceptoare, modelul oficial al dotărilor de la Deveselu

 

 

Au început deja să o facă. Și o vor face de acum înainte la fiecare întâlnire în care vor fi folosite argumente de ordin geo-strategic, macro economic, sau de oricare altă natură, când va fi vorba și de România. Că renunțați la poziția de ministru sau ca susținătorii dumneavostră (cei politici) vor ignora cu desăvârșire scandalul, sperând că timpul va rezolva totul, iarăși nu are importanță.

 

 

Costul pe care îl va plăti România va fi mare.

Românii, cu siguranță, nu sunt pregătiți să îl plătească.

D-voastră, domnule Fifor, sunteți pregătit să îl plătiți, eventual „pe persoană fizică”?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *