Nikolai Andruscenko – 73 de ani (2017) Rusia
aproape omorât în bătaie, pe stradă, decedat în spital, din cauza rănilor.
Laurent Castillo şi Alfredo de Leon (2018) Guatemala
(împușcați în cap și abandonați într-o plantație de trestie de zahăr)
Carlos Dominguez Rodriguez (2018) Mexic
(asasinat în propria mașină împreună cu fiica sa)
Ján Kuciak (2018) Slovacia
( împușcat în piept, în propria casă, alături de iubita lui, Martina Kušnírová, asasinată cu un glonț în cap)
Daphne Caruana Galizia (2017) Malta
( ucisă de o bombă amplasată sub mașina sa, în fața casei, în octombrie 2017)
Este un bilanț al ultimelor șase luni (octombrie 2017-martie 2018) al jurnaliștilor uciși în întreaga lume. Fără pretenția că ar fi un bilanț exhaustiv, ceea ce ați lecturat anterior, reprezintă un fragment al unui război despre care mulți dintre noi nu știm nimic sau, mai bine spus, nu vrem să știm nimic. Mai ales când vorbim de jurnalism de investigație statisticile sunt de-a dreptul covârșitoare. 2500 de jurnaliști uciși din 1990 încoace, arată unele dintre acestea. Cei mai mulți în zonele de conflict armat. Toți cei amintiți, în debutul acestei scrieri ,au fost uciși în zone în care nu există un conflict armat.
Europa este zona cea mai sigură, din acest punct de vedere, numai că nici Bătrânul Continent nu este ferit de violența excesivă, exercitată asupra jurnaliștilor, violență izvorîtă din frustrarea celor ce știu, sau doar presupun, că s-ar putea ca ancheta jurnalistică, îndeobște, să ajungă la concluzii ce i-ar trimite după gratii. Suprimarea fizică este foarte rară în Europa în principal datorită regimului mult mai restrictiv, comparativ cu alte regiuni ale lumii, în ceea ce privește armele și muniția. Pe de altă parte, reducerea la tăcere a „câinelui de pază al democrației” ( știu, este o descriere vag anacronică, dar la îndemână) se face cu alte mijloace.
În Ungaria lui Viktor Orban, presa este cumpărată de către stat, iar cine nu vinde este falimentat programatic, tot de către stat, prin persuadarea eficientă a surselor private de finanțare. De altfel sistemul nu este nou și a fost încercat, cu foarte mare succes de către „El însuși”, Adrian Năstase, la momentul în care deținea puterea în România (2000-2004). Cine nu era cumpărat era intimidat.
2001, Paul Radu şi Ştefan Cândea, ziarişti de investigaţie la „Evenimentul zilei”, au fost bătuţi şi tâlhăriţi în centrul Capitalei
2003 un ziarist de la „Evenimentul zilei” şi o ziaristă de la „România liberă” au fost atacaţi și bătuți de către “profesionişti”, în faţa sediului Poliţiei din Petroşani.
2003 Ino Ardelean, un ziarist timișorean „ prieten” al PSD Timiș, era bătut în plină stradă. Şi tot la Timişoara, ziaristul Iosif „Bebe” Costinaş a dispărut şi a fost declarat mort.
Pentru cine a uitat, reproducem două declarații de atunci, ale unor apropiați ai lui Năstase, miniștri dealtfel în cabinetul său:
Foto 1: Ioan Mircea Pașcu, fost ministru MApN, cabinetul Adrian Năstase
Sursa foto 1: amosnews.ro
Ioan Mircea Paşcu, ministrul Apărării Naţionale:
„Viaţa ziariştilor e scurtă, iar sănătatea este şi pentru ei un bun prea de preţ care nu trebuie pus în pericol prin lansarea unor dezbateri cu înalt consum emoţional, stresant”.
Foto 2: Dan Matei Agathon, fost ministru Turism, cabinet Adrian Năstase
Sursa foto 2: zf.ro
– Declaraţie Dan Matei Agathon, ministrul Turismului:
„Credeţi că, la nesfârşit, fiecare poate să scrie ce vrea în ţara asta?”
În rest „tăcerea” a fost asigurată cu fonduri de la stat, indiferent că vorbim de administrație centrală sau locală. Cumpărarea a tot ceea ce însemna mass media locală și reducerea la tăcere a acesteia a fost dezideratul îndeplinit aproape 100%, în acea perioadă. La finalul lui 2004 doar Academia Cațavencu, Evenimentul Zilei și Gazeta Sporturilor, din tot peisajul media românesc, mai contestau regimul Adrian Năstase. Modul de lucru și mai ales eficiența acestuia ( a regimului) au fost înțelese și de cei ce urmau să câștige puterea mai târziu( Băsescu,PD-ul, că au fost PLD, PDL, are mai puțină importanță). Fără alternativă, în sensul existenței unei voci prietene în mass media, nu existau șanse de a converti un potențial capital politic în scor electoral, mai ales în plan local, de la aceasta idee plecând și investiția masivă în zona de media.
Cu un mediu economic nesănătos , în care legislația nu oferă nici un fel de predictibilitate,
orice construcție economică, din zona mass media, s-a dovedit a fi
un uriaș cu picioare de lut sau un pigmeu fără picioare, după caz,
dar în ambele situații incapabil să meargă mai departe, fără susținere, tot politică, din fonduri publice.
În momentul de față, legislativ și economic, câinele de pază al democrației este o biată potaie ce abia mai schiaună, din spatele botniței economice ce i-a fost atașată. Foarte adevărat este și că îmbrățișarea principiului “mulți veniți, puțini chemați“, a făcut ca peisajul media să devină unul decredibilizat și, în principiu, cu foarte mari probleme, chiar insurmontabile, atunci când a venit vorba de atragerea de fonduri din mediul concurențial, supraviețuirea fiind condiționată de fluxul financiar asigurat din fonduri publice.
Valoarea de adevăr, importanța și eficiența produselor din categoria media este, în marea majoritate a cazurilor, identică cu cea a unor comunicate de presă. Produsele media devenind doar un apendice al propagandei de stat. De fapt, vorbim, în multe cazuri, de o autosuficiență justificată prin supraviețuire.
Pe de altă parte, statul a înțeles că cea mai ieftină metodă de a căpăta liniște este, oricât de paradoxal ar părea, să cumpere, alocând din ce în ce mai mult, această liniște. Cu convingerea că statul român, prin reprezentanții săi actuali, a uitat, dacă a știut vredată, că susținerea libertății și pluralității de opinie, a democrației cu alte cuvinte, nu se face doar declarativ, iar jurnalismul, ziaristica, mass media înseamnă, în primul rând, indicarea deficiențelor de funcționare a sistemelor, vă propun, într-un material viitor, un studiu de caz, a ceea ce înseamnă fonduri de promovare și publicitate, în media, așa cum sunt ele prevăzute ele în bugetele insituțiilor publice. Care este valoarea, modul de alocare și eficiența acestora.
Foto 3: Câștigători premii de excelență jurnalism european, Budapesta 2018
Motivul pentru care am ales să publicăm acum acest material, și nu la momentul de sinteză a tuturor datelor, pentru studiul de caz amintit anterior (date ce au fost solicitate în baza legii liberului acces la informații de interes public, instituțiilor statului, și care întârzie a ne fi furnizate) este de a aminti că în lumea asta mare – mică cineva mai are timp și răbdare să își aducă aminte de cei care fac o muncă fără de care lumea noastră ar fi altfel, cu mult mai debalansată, mai săracă, mai lipsită de perspective: Premiile de Excelență în jurnalismul european, ediția 2018, ce au fost decernate în urmă cu două zile la Budapesta. Detalii aici.