Drame pe munte! Doi alpiniști decedați, în Bucegi! Zona montană este periculoasă în aceste zile

Anul 2021 a început, din păcate, cu o dramă, în Bucegi. Doi alpiniști au decedat, după ce au căzut într-o prăpastie. În momentul de față, în special în munții Bucegi, din punct de vedere meteorologic, este deosebit de periculoasă orice deplasare pe traseele montane.

Nefericitul eveniment a avut loc în data de 2 ianuarie, iar cei care au încercat să acorde ajutor au fost cei de la Salvamont Prahova. Iată cum s-a petrecut tragedia:

Sursa foto-Salvamont Prahova/facebook (intervenție eveniment)

Acțiune în derulare a salvamontiștilor din formațiile Bușteni și Prahova pentru salvarea unei alpiniste cazute din Braul Mare al Morarului, către Valea Cerbului, in masivul Bucegi și pentru recuperarea coechipierului acesteia, rămas singur în masiv. Acțiune este deosebit de dificilă, se intervine în situatie de risc maxim, în condiții de noapte, temperaturi scăzute, teren acoperit cu gheata și acumulări de zăpadă pe versanți. Încă nu se cunoaste starea persoanei căzute.O echipa de prim răspuns formata din 3 salvamontiști se îndreaptă în regim de maximă urgenta catre locul evenimentului pentru o prima evaluare a situației și acordarea primului ajutor medical, fiind urmați de echipa de sprijin formata din 8 salvamontisti cu ajutorul căreia sa ii recupereze și sa ii transporte pe cei doi alpiniști.Apelul de urgenta a fost preluat prin SNAU 112 și redirecționat Dispeceratului Salvamont Prahova.

Postare Salvamont Prahova-2 ianuarie, aproximativ ora 20.00

Ulterior, tot cei de la Salvamont Prahova au anunțat că:

Sursa-Salvamont Prahova

Salvatorii montani au ajuns la locul accidentului, unde, din păcate, au găsit două persoane decedate. Se pare că alpinistul a încercat să ajungă la fată și a căzut și el.Fata va fi coborâtă în această noapte, iar băiatul mâine.

Postare Salvamont Prahova, 2 ianuarie, aproximativ ora 23.00

Conform Dispeceratului Național Salvamont ( din data de 3 ianuarie 2020)

Imagine arhivă

Ieri o noua zi de foc pentru salvamontistii din întreaga țară, cu o multitudine de accidente pe munte, din păcate, doua încheiate cu decesul victimelor iar altele cu afecțiuni grave pentru cei accidentați. În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Național Salvamont, s-au primit 66 apeluri prin care se solicita intervenția de urgență a salvamontiștilor.

Comunicat Dispeceratul National Salvamont-3 ianuarie 2021

Cele mai multe dintre aceste apeluri de ajutor au fost pentru zona munților Bucegi.

Conform ANM, în zona montană (mai ales în Bucegi) condițiile meteorologice, în momentul de față (3 ianuarie) sunt deosebit de dificile:

Cod Galben

data emiterii- 03.01.2021, ora 5.00

Valabil de la : 03-01-2021 ora 6:00 până la : 03-01-2021 ora 12:00

In zona : Județul Argeş: zona de munte de peste cota 1800 m;
Județul Prahova: zona de munte de peste cota 1800 m;
Județul Dâmboviţa: zona de munte de peste cota 1800 m;

Se vor semnala : intensificări temporare ale vântului cu rafale ce vor depăși 90…100 km/h
Fenomene asociate : zăpadă spulberată

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *