Accident teribil pe șoșea din Dâmbovița, de pe raza comunei Vișina, în dimineața zilei de 30 septembrie. O căruță, aflată pe șosea, a fost spulberată de un microbuz, în urma impactului un tânăr decedând iar un altul fiind accidentat grav.
Accidentul a avut loc la primele ore ale dimineții. Conform celor declarate de polițistii de la IPJ Dâmbovița:
“În urma impactului o persoană a fost ranită și una a decedat.Cauza probabilă-nepăstrarea distanței corespunzătoare în mers. Se efectuează cercetare la fața locului, urmând a se stabili cu exactitate cauzele producerii incidentului.”
Se pare ca impactul a fost extrem de violent.Microbuzul, în care nu se aflau pasageri la momentul impactului, a lovit atelajul hipo, în care se aflau doi bărbați (de 31 și respectiv 35 de ani). Căruța se pare ca nu era semnalizată corespunzător. În ciuda intervenției medicilor de la SMURD și SAJ Dâmbovița, la locul incidentului, pentru bărbatul de 35 de ani nu a mai putut fi făcut nimic, acesta fiind declarat decedat, la locul incidentului.
Unul dintre caii ce erau înhămați, la căruța implicată în accident, a decedat de asemenea, în urma impactului.