Anunțat ca un eveniment de anvergură, unul fără egal, cel puțin în Dâmbovița, “Gala Topul Firmelor din județul Dâmbovița” (n.m.- eveniment organizat de Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Dâmbovița) a fost, în 2023, ca și în anii precedenți, doar încă un prilej de a împărți diplome și premiii (simbolice), la mai toată lumea. După criterii știute, probabil, doar de organizatori. Dincolo de acest aspect (n.m.– până la urmă fac ce vor cu banii lor, CCIA fiind doar un ONG, precum Crucea Roșie, spre exemplu, și nu vreun organism oficial al statului) la evenimentul amintit s-au întâmplat și câteva anomalii, ca să nu spunem mai mult. Unele ce nu ar fi fost de comentat, dacă ar fi avut loc într-un cadru privat și nu s-ar fi încearcat să l-i se confere un caracter oficial, deci public, de interes general cu alte cuvinte.
Sursa foto: Camera de Comerț Dâmbovița/ facebook
Cum la eveniment, după cum spune și titulatura, “vedetă” ar fi trebuit să fie mediul privat, iar, de fapt, la o premiere, din cadrul Galei, protagoniști sunt (au fost) Prefectura Dâmbovița (în calitatea celui ce oferă premiul) și Garda de Mediu (având calitatea de premiat) gestul este cel puțin ciudat. Lucru remarcat, într-o postare de facebook, și de senatorul dâmbovițean Dragoș Popescu:
Chiar dacă premiatul, Vlad Drugă, a ridicat premiul în numele unei firme (IGO SRL), nu se poate face abstracție de faptul că, același Vlad Drugă, este și șeful Gărzii de Mediu Dâmbovița, adică instituția ce, în cazuri speciale, ar trebui să răspundă în fața Prefectului (n,m.- a instituției Prefectului Dâmbovița).
Foto: Premiere firma IGO (Prefectul, Claudia Gilia, oferă diploma lui Vlad Drugă, reprezentantul firmei, dar și comisar șef la Garda de Mediu Dâmbovița)
Ce cazuri speciale? Ce are una cu alta? Bateți câmpii!
Cum anticipăm asemenea reacții, iată un exemplu, din luna iulie 2023. Atunci când, așa cum semnalam și într-un articol Valahia Media, Garda de Mediu Dâmbovița a cam închis ochii la depozitările ilegale de deșeuri de la depozitul de gunoi de la Titu. Adică acolo unde depozita și firma IGO Găești, tot ilegal. O situație semnalată și Prefecturii Dâmbovița, instituție ce, teoretic, ar fi trebuit să verifice dacă Garda de Mediu și-a făcut datoria și, eventual, a sancționat pe cei care depozitau ilegal deșeuri în depozituil de la Titu (n.m.– groapa de gunoi de la Titu nu avea autorizație de mediu, pentru celula de depozitare în care se făceau depozitările). Mai jos puteți regăsi articolul amintit anterior:
Și atunci, cum rămâne cu premiile, și statul, și instituțiile de control, și privatul în culpă, și cum să te controlezi singur, și să-ți dai, eventual, și amendă?
E absurd, nu-i așa? Nicio grijă, nu se întâmplă! Cu alte cuvinte, rămânem în “normalitate”!
Care normalitate? Asta pe care o știm de câteva decenii.