Doi dintre candidații la “prezidențialele” românești și-au făcut promovare electorală cu aceiași firmă. Și un al treilea are legătură cu locul. Coincidențe? Un parlamentar dâmbovițean spune că poate e “blat”!

De obicei, în lumea politică, coincidențele sunt rare. Iar când vorbim de mai mult de o coincidență aproape sigur că nu mai este vorba de nicio coincidență. Cam așa se spune în lumea politicii românești, dar nu numai.

Foto: Panou afișaj electoral la Târgoviște (aprilie 2025)

Înainte cu doar câteva zile de finalul campaniei electorale, pentru alegerile prezidențiale (ce vor avea primul tur în data de 4 mai 2025), toată lumea este în așteptarea unor indicii, cât mai sigure, cu privire la calificații în turul al doilea. Cum, momentan cel puțin, acest lucru nu poate fi afirmat cu certitudine, mai toată lumea lucrează cu supoziții. Dincolo de supoziții însă, mai sunt și indicii, care pot măcar să arate cum se joacă prin spatele ușilor închise (n.m.- închise pentru publicul larg doar), dacă nu chiar să indice și un trend, pentru ce se va întâmpla, la urne, în data de 4 mai 2025.

Foto:Marcel Ciolacu, la Târgoviște (martie 2025)

Campania electorală actuală este una în care. ca și în trecut, banii nu au fost o problemă pentru unii dintre candidați, mai ales aceia ce au fost susținuți de PSD. În 2024, la alegerile prezidențiale anulate de CCR, Marcel Ciolacu, la acel moment candidat al PSD pentru președinția României, a beneficiat de cele mai mari fonduri cheltuite în campania electorală. Mai mult decât toți ceilalți candidați la un loc (n.m.– cei care au și declarat cheltuielile electorale). Pentru detalii, click, mai jos, pe link:

Și în campania electorală actuală, candidatul susținut oficial de PSD (n.m.Crin Antonescu, de la PNL) beneficiază de cele mai mari fonduri (n.m.- pentru toate detaliile, click mai jos, pe document, raportare a Autorității Electorale Permanente):

Foto: Campanie electorală 2025 (în centrul imaginii Crin Antonescu), martie 2025, la Târgoviște

Foto: Victor Ponta, la Târgoviște (octombrie 2024)

Acesta este urmat, la acest capitol, de un fost reprezentant al PSD, respectiv actualul, autodeclarat, independent Victor Ponta. Acesta din urmă are între firmele favorite, pentru această campanie electorală, firma TV Buzău Trust Campus SRL (din Buzău), o firmă către care au fost virate milioane de lei, în această campanie electorală.

Foto: captură site AEP (finantarepartide.ro). Subliniat roșu, cheltuieli candidat Mircea Geoană, în noiembrie 2024, în campania electorală pentru “prezidențiale”, cu firma TV Buzău Trust Campus SRL

Foto: captură site AEP (finantarepartide.ro). Subliniat roșu, cheltuieli candidat Victor Ponta, în aprilie 2025, în campania electorală pentru “prezidențiale”, cu firma TV Buzău Trust Campus SRL

Foto: Mircea Geoană (dreapta imagine), la Răcari, în Dâmbovița (septembrie 2023)

Coincidență, aceiași firmă, tot cu milioane de lei, a făcut campanie electorală și pentru candidatul Mircea Geoană, în noiembrie 2024. Același Mircea Geoană ce a fost președinte al PSD, ca și Victor Ponta, dar și ca Marcel Ciolacu, adică ctualul președinte al PSD, ce, este de notorietate asta, este din…Buzău. O localitate unde, spun mulți asta, nu se întâmplă nimic fără știrea lui Ciolacu.

Foto: Deputat Daniel Blaga (USR), decembrie 2024

Deputatul dâmbovițean Daniel Blaga spune că acestea nu pot fi doar coincidențe. Dar și că este foarte probabil să asistăm la încă un fel de blat politic.

“(…) O fi întâmplător că doi foști președinți PSD dau milioane de lei către o firmă din județul condus de actualul lider PSD, Marcel Ciolacu? Adică exact în locul unde se spune că nu mișcă nimic fără știrea lui.

Și asta, în timp ce Ponta și Geoană pozau în „independenți”, ba chiar în adversari ai PSD. România are nevoie de dreptate și de politicieni care spun adevărul, nu de scenarii regizate în laboratoarele vechiului sistem!

A scris deputatul dâmbovițean pe pagina personală dintr-o rețea de socializare.

Mircea Geoană, Victor Ponta și Marcel Ciolacu sunt foști sau actuali președinți ai PSD. Toți trei au candidat la actualele alegeri prezidențiale (fie la cele din 1 decembrie 2024, fie la cele ce vor avea primul tur în data de 4 mai 2025). Dintre toți trei, doar Marcel Ciolacu a fost candidat oficial din partea PSD. Mircea Geoană și Victor Ponta s-au declarat chiar adversari ai PSD, dar și ai candidatului susținut de această formațiune politică, în mod oficial, la alegerile prezidențiale. Sunt multe voci, inclusiv în Dâmbovița, ce spun că, de fapt, totul este doar un scenariu imaginat în interiorul PSD, unul ce are ca scop derutarea unui anumit segment al electoratului și drenarea unor voturi către un candidat susținut “din umbră” de PSD. Social democrații au catalogat întotdeuna, astfel de idei, ca fiind “speculații fără fundament”.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *