DJ 714, drumul ce ar trebui închis !?! Risc major de inundații, din cauza nerespectării normelor de gospodărire a apelor (poduri). Cine răspunde?

Pe DJ 714 s-a intervenit haotic. Aceasta este singura concluzie (logică, de altfel) ce poate fi desprinsă după o analiză, nici măcar vag exhaustivă, a lucrărilor ce au avut și au loc pe această arteră din nordul județului Dâmbovița. DJ 714 sau drumul ce face legătura dintre DN 71 și statiunea Padina-Peștera a fost, în ultima vreme, subiect de actualitate. Din păcate nu o actualitate pe care să și-o fi dorit-o dâmbovițenii sau chiar administratorul drumului, respectiv Consiliul Județean Dâmbovița.

Nu mai târziu de finalul lunii mai (cu câteva săptămâni în urmă, cu alte cuvinte) arătam cum investiția, anunțată cu mare fast, ca fiind prima din programul “Anghel Saligny”, mai exact asfaltarea a aproximativ 4,5 km de drum din DJ 714, este un fiasco. Unul scump, ce e drept, de vreo 2 milioane de euro. (click mai jos, pentru detalii despre subiect).

De parcă nu ar fi fost suficient, de foarte puțină vreme (ore, mai exact) a ieșit la iveală că întreg drumul (DJ 714) ar trebui închis circulației, asta pentru că nu se respectă legislația în vigoare în ceea ce privește normele de gospodărire a apelor (podurile de pe acest drum).

Într-o scrisoare de răspuns ( la o interpelare în baza legii 544/2001, a liberului acces la informații de interes public) cei de la Administrația Națională de Apă Buzău-Ialomița, prin SGA Dâmbovița, au informat că, practic, nu au fost emise autorizații de gospodărire a apelor pentru mai multe obiective (poduri) de pe traseul DJ 714. Mai multe însemnând, de fapt, că aproape toate construcțiile de acest fel (8 din 10) încalcă legea, în momentul de față (luna iunie 2023) . “Ei, și ce, mare lucru!”, ar putea fi o reacție firească, a oricărei persoane mai puțin familiarizate cu subiectul și cu aceste norme. Iată, mai jos și o altfel de reacție, din spațiul facebook, tot despre subiect:

Foto: Captură postare facebook/Dragoș Popescu

Foto: Inundații și pod distrus pe DJ 714, în iunie 2021

Concret, cei de la Administrația Națională de Apă Buzău-Ialomița,, spun că ( în scrisoare de răspuns amintită, cererea fiind adresată de către senatorul dâmbovițean Dragoș Popescu) 8 poduri nu au niciun fel de autorizații de gospodărire a apelor și că responsabilului, CJ Dâmbovița, i-a fost solicitată intrarea în legalitate încă din 2020 (în mai multe rânduri) dar …nu s-a întâmplat mai nimic (vezi mai jos copie document, sublinierea, cu roșu, aparținând Valahia Media):

De fapt, intrarea în legalitate presupune respectarea unor standarde (definite cât se poate de clar de legi general valabile la nivelul Uniunii Europene), legi pe care am fost de acord să le implementăm când am aderat la spațiul comun european, mai concret este vorba despre directiva 2007/60/CE de reducere a riscurilor de inundații. Am fost de acord noi, România, deci și Dâmbovița, sau CJ Dâmbovița, adică autoritatea ce ar fi avut responsabilitatea implementării acestor legi și atunci când este vorba despre podurile de pe DJ 714 (vezi mai sus lista). Numai că, de la vorbă până la faptă se dovedește, și în acest caz, cale lungă. Iată, mai jos, exact despre ce este vorba:

Foto: Inundații și pod distrus pe DJ 714, în iunie 2021

În Dâmbovița , pe DJ 714, după cum se vede, nu prea se ține cont de aceste amănunte, iar “aplicarea măsurilor legale ce se impun, pentru obiectivele de pe DJ 714“, de către cei de la SGA Dâmbovița va fi, probabil, doar o mustrare, pentru CJ Dâmbovița. Și, uite-așa, una scrie în lege, cam același lucru și în angajamentele ce ni le-am asumat, dar, când să trecem la fapte, totul devine, implacabil aproape, cât se poate de românesc , adică un fel de Las-o , mă, că merge așa! Până vine o “nenorocire”, ca în 2021 ( tot pe DJ 714) și atunci realizăm că, de fapt, nu merge chiar “așa”.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *