Din nou la Buftea. Chindia a evitat rușinea pierderii cu 0-3, la “masa verde”, a meciului cu UTA Arad

Chindia Târgoviște a evitat, la limită, pierderea a încă unui meci din liga I de fotbal. De acestă dată însă la “masa verde”. Așa după cum anunțam (detalii aici-Valahia Media), cei de la Chindia au rămas, din nou, fără stadion. Mai bine spus fără un loc în care să dispute meciurile considerate “acasă”, în Liga I de fotbal.

Stadion “Ilie Oană”, Ploiești
Stadion “Marin Anastasovici”, Giugiu
Stadion Centrul Național de Fotbal- Buftea

După ce, pe parcursul actualei ediții de campionat, târgoviștenii au jucat meciurile de acasă la Ploiești, la Giurgiu, apoi la Buftea și, din nou, la Ploiești (încă 2 meciuri), contractul cu Primăria Ploiești (ce deține stadionul “Ilie Oană”, prin clubul CSM Ploiești), de închiriere a arenei ploieștene, a fost încă o dată anulat, iar dâmbovițenii au rămas, din nou, pe drumuri.

Farul -Chindia 0-3, 10 feb.2021 (sursa-AFC Chindia Târgoviste)-stadion Constanța

Trista realitate a unei echipe ce nu mai știe cum este să joace “acasă” (n.m. cei mai mulți dintre jucătorii actuali, de la Chindia, nu au jucat niciodată la Târgoviște, pe stadionul “Eugen Popescu”, aflat acum în reabilitare, din iunie 2019, după promovarea în prima ligă, în mai 2019), a fost confirmată de clubul târgoviștean, printr-un comunicat de presă (11 februarie), în care anunță că cei de la Chindia vor evolua la Centrul Național de Fotbal, de la Buftea, în următorul meci considerat “acasă”,în liga I.

Echipa noastră va întâlni sâmbătă 13 februarie (ora 14.30) UTA Arad, la Centrul Național de Fotbal Buftea, în etapa a 23-a a Ligii I.

Comunicat AFC Chindia, 11 februarie 2021
13 ianuarie 2021 , Chindia pe terenul de la Buftea

În actuala ediție de campionat Chindia a disputat 2 partide la Buftea, în calitate de gazdă, dar nu a mai continuat să evolueze pe stadionul din Ilfov, după ce deținătorii de drepturi de televiziune ( ce asigură o parte consistentă din bugetele echipelor din liga I) au refuzat să mai transmită meciurile de la Buftea, din cauza condițiilor improprii, pentru activități de televizare. În aceste condiții, Chindia a revenit la Ploiești, dar tot pentru 2 meciuri. Contractul cu prahovenii a fost, din nou, sistat, în condițiile în care stadionul “Ilie Oană” va intra într-un amplu proces de reabilitare, la sfârșitul lunii mai ( se vorbește de o investiție de 800.000 de euro), la 10 de ani de la inaugurarea arenei.

Cu doar trei zile înainte de meciul din campionat, contra celor de la UTA Arad (sâmbătă, 13 februarie) târgoviștenii au aflat că sunt din nou pe drumuri, fără nicio variantă de a organiza meciul, în care au calitatea de gazde, contra arădenilor.

Stadion “Eugen Popescu” Târgoviște (în reabilitare). Au fost aduși stâlpii instalației de nocturnă (8 feb.2021)

Foarte aproape de momentul în care, conform normelor de organizare a competiției interne de fotbal, meciul ar fi trebuit omologat cu scorul de 3-0 în favoarea celor de la UTA (n.m. de înțeles, având în vedere că bănățenii, pur și simplu, nu știau unde să facă deplasarea, ca să dispute partida de campionat, contra celor de la Chindia), clubul târgoviștean a făcut anunțul amintit anterior.

Un anunț care nu spune nimic, pentru că problemele de care aminteam anterior, cu terenul de la Buftea, nu au dispărut, iar stadionul este cert că nu poate găzdui pe cei de la Chindia, decât, din nou, ca variantă de avarie, fiind varianta ultimă pe care clubul târgoviștean a putut-o găsi pentru a nu pierde la masa verde partida cu UTA Arad. Viitorul nu arată deloc bine, pentru târgovisteni, din acestă perspectivă.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *