O adevărată “dramă”, din perspectiva frecvenței cu care este abordat subiectul, se petrece în Dâmbovița. DJ 714, o arteră situată la mare altitudine (1500-1600 de metri) a fost afectat, pe o porțiune de aproximativ 200 de metri, în urmă unei viituri, în luna iulie 2021 ( mai multe detalii aici- Valahia Media).
Artera este în gestionarea exclusivă a CJ Dâmbovița, dar cum refacerea drumului este imposibilă, din fonduri proprii ( lucrări de ordinul milioanelor de euro, se spune), încă din primul moment al constatării pagubelor s-a făcut apel către un ajutor din partea Statului.
Dimensiunea “dezastrului”, așa cum este prezentată situația de către reprezentanții CJ Dâmbovița, este însă una exagerată, iar prioritizarea reabilitarii DJ 714, în condițiile în care în multe alte zone din România se petrec cu adevărat drame, în urma inundațiilor și viiturilor din acest an ( familii ce au rămas fără case sau agoniseala de-o viață, comunități rurale izolate, singurul drum de acces fiind distrus de viituri și alunecări de teren, etc) cu siguranță că nu califică reabilitarea DJ 714 între prioritățile guvernamentale ale momentului. Până la urmă, este vorba de o arteră de acces în zona turistică montană dâmbovițeană (Padina-Peștera), pentru “turiștii de automobil” ( nici măcar pentru toți aceștia, existând, pe timpul verii cel puțin, încă o variantă de acces, cu mașina, către Padina Peștera) ( vezi articolul de mai jos, pentru amănunte).
Pentru oricare alt tip de turist, iubitor de munte și drumeție montană, accesul în zona Padina-Peștera nu a fost împiedicat cu mai nimic, în urma viiturii ce a afectat DJ 714 ( doar pentru 200 de metri).
Doar cei mai comozi dintre “iubitorii de munte” și trasee montane , dar pe patru roți, vor fi fost afectați de pagubele create de furtunile din ultima lună, în această zonă. În aceste condiții, insistența cu care este prezentat “dezastrul” de pe DJ 714, de către reprezentanții CJ Dâmbovița, este cel putin susceptibil a fi asimilat unei răfuieli politice. Guvernul Cîțu ( PNL până la urmă) nu a acordat niciun leu ( nici la rectificarea bugetară, draftul deocamdată, din luna august 2021, nici la alocările directe, în caz de catastrofe naturale) către județul Dâmbovița ( CJ Dâmbovița, condus de către social democratul Corneliu Ștefan), pentru reabilitarea DJ 714. Acest gest este considerat, de PSD Dâmbovița, “o sfidare și o ignorare a dâmbovițenilor”, de către reprezentanții PNL, lucru ce este amintit cu o fervoare și frecvență demnă de o cauza mai bună, aproape cotidian, de către social democratii dâmbovițeni. Încurajați și de tăcerea complice a reprezentanților PNL Dâmbovița ( aripa Orban), mai mult decât fericiți că vina, în viziunea lor, va cădea în spatele lui Florin Cîțu, premierul aflat în război cu Ludovic Orban, în interiorul PNL, și nu asupra PNL-ului, în integralitate, social democrații insistă asupra faptului că CJ Dâmbovița trebuie să primească, de urgență, ajutor financiar pentru refacerea drumului. Pe de altă parte, Corneliu Ștefan afirmă, într-o postare pe facebook, că cei de la CJ Dâmbovița s-au apucat (n.m. – cum era și normal, de altfel), de refacerea unui drum ce este în gestiune proprie, evident DJ 714:
Se lucrează la DJ714 în munte, tronsonul care asigură accesul în Platoul Peștera-Padina! Cu forțe proprii, fără niciun ban alocat de Guvern, am reușit să decopertăm asfaltul rupt de viiturile de luna trecută, am mărit suprafața drumului în anumite zone și construim apărările de mal.Ajutorul guvernamental pentru județul Dâmbovița încă se lasă așteptat! Iarna bate la ușă în munte, dar Stațiunea Turistică de Interes Național Peștera-Padina nu reprezintă o prioritate pentru Guvernul României.
Cum toate anunțurile sunt clare, până acum, în sensul în care refacerea, din fonduri proprii (de la CJ Dâmbovița), DJ 714, la standardul (n.m.– minimal oricum) de dinainte de viitura din iulie, este imposibilă ( prea mulți bani), iar de la Guvern, momentan cel puțin, nu este considerată o prioritate alocarea de fonduri pentru refacerea acestei artere, toată tevatura din jurul acestei “probleme” seamănă, mai degrabă, cu “tichia de mărgăritar”, din povestea cu chelul. Cu alte cuvinte, consum mare de energie pentru ceva minor, ca importanță, în vreme ce artera a început a fi “cârpită” de CJ Dâmbovița, prin societatea de profil ce o are în subordine, și cu fondurile de care dispune momentan.
Nu e nicio “dramă”, oricum, indiferent de cine va face reabilitarea sau când o va face.
Până la urmă, dacă DJ 714, reabilitat, va fi ca înainte, adică un “drum de carton”, ce va rezista doar la prima ploaie mai puternică, mai bine nu s-ar mai reabilita deloc. Mai sunt și alte locuri unde se pot “îngropa” banii publici! Nu-i așa?