Un subiect inflama, pe bună dreptate, spiritele, în Dâmbovița, la finalul anului 2024. Mii de dâmbovițeni au aflat cu stupoare că, printr-o hotărâre de Guvern, din 12 decembrie, fusese decis că proprietățile lor, case, terenuri, agricole, curți și de multe ori doar gardurile gospodăriei, vor fi expropriate, de autorități în cadrul proiectului de reabilitare a DN 71 (segmentul Târgoviște- Sinaia).

Foto: Daniel Blaga (Arhivă)
Totul însă la prețuri derizorii, pe alocuri, dar și fără ca cineva să-i fi întrebat, măcar, pe proprietari, ce părere au. În fața valului de revoltă, autoritățile (locale și centrale) au promis că vor revizui decizia, dar nu au făcut nimic. Cel puțin până acum. Deputatul dâmbovițean Daniel Blaga, de la USR, unul dintre cei care a semnalat de la început această situație de neacceptat, spune că, de fapt, și în 2025 continuă bătaia de joc la adresa dâmbovițenilor din partea aceluiași Guvern, și mai ales a Ministerului Transporturilor, condus și înainte și acum tot de Sorin Grindeanu, de la PSD.
“Ministerul lui Grindeanu continuă bătaia de joc față de dâmbovițeni. Exproprierile abuzive de pe DN71 sunt lăsate în aer.
Nu se grăbesc să îndrepte greșeala și nici nu le pasă de dâmbovițenii care își văd proprietățile amenințate de planurile haotice ale Ministerului Transporturilor.
În decembrie 2024, Guvernul a aprobat lista de exproprieri – aproape 1.800 de proprietăți afectate pe traseul DN 71, între Târgoviște și Sinaia. Totul făcut în grabă, pe genunchi, fără consultare reală cu oamenii care vor fi direct loviți de aceste decizii. Firește, proiectul a fost contestat de cei afectați, iar autoritățile locale și centrale au promis, mai mult de formă, că vor reveni asupra planului de exproprieri.
O lună mai târziu, cu același Sorin Grindeanu la Transporturi, ce s-a schimbat? Nimic. Aceleași promisiuni vagi, aceleași asigurări goale că “se va face dreptate”. În realitate, dreptatea Guvernului Ciolacu (1 și 2) înseamnă că sute de dâmbovițeni își vor pierde casele, curțile și terenurile pentru despăgubiri ridicole, stabilite parcă în dispreț față de oameni.
Hotărârea de Guvern din decembrie 2024 trebuie anulată și refăcută cu respect pentru dâmbovițeni! Însă, deși oficialii au sugerat că vor da o nouă hotărâre, nu se grăbește nimeni să o adopte.
Cel mai probabil, s-au grăbit să aprobe exproprierile după un proiect tras la indigo din vremea lui Ceaușescu doar ca să prindă fonduri europene, fără să le pese de oamenii pe care îi condamnă la pierderi uriașe. Dacă despăgubirile ar fi fost corect calculate, ar fi costat mai mult decât proiectul european în sine – iar presa națională deja speculează că aceasta e miza reală.
Dâmbovițenii merită respect, nu batjocură!“

A declarat deputatul USR, Daniel Blaga.
