Chindia Târgoviște, echipă antrenată de Emil Săndoi, a început cu o înfrângere, perioada de pregătire pentru noua ediție de campionat în Liga I de fotbal ( 2021-2022). Academica Clinceni (locul 5 în campionat,în precedenta ediție) și Chindia Târgoviște (locul 7 în campionat în ediția 2020-2021) s-au înfruntat, pe terenul echipei ilfovene, în primul meci amical din perioada de pregătire, pentru ambele echipe.

Într-o partidă despre care niciuna dintre echipe nu a oferit prea multe amănunte, cei de la Academica s-au impus (scor 1-0), printr-un gol marcat în minutul 87, de Ionuț Ștefan.

Chindia Târgoviște nu si-a definitivat încă lotul cu care va aborda noul sezon competițional, conducerea clubului evitând, până în momentul de față, să facă un anunț oficial cu privire la componența echipei antrenate tot de Emil Săndoi și în actualul sezon. Sunt certe plecările lui Aioani (Farul), Dumitrașcu, Pițian (ambii la FC Argeș) și Vadim Rată (Voluntari). În afară de aceștia clubul dâmbovițean a renunțat la colaborarea cu alți jucători ( printre aceștia fiind Berisha, Costea, Yameogo, Cherchez sau Neicuțescu). Nu exista niciun anunț oficial nici în privința lui Iacob, Dulca sau Căpușă ( toti trei împrumutați în sezonul trecut de la Viitorul Constanța). De asemenea și situația atacantului Daniel Popa este, momentan, incertă (jucătorul se pare ca are oferte din afara țării). La capitolul veniri, oficial, nu este făcut niciun anunț.

Chindia va evolua și în sezonul următor, în meciurile considerate acasă tot la Buzău, cum s-a întâmplat și în finalul sezonului 2020-2021, stadionul de la Târgoviște, aflat în reabilitare, din vara anului 2019, fiind încă departe de momentul în care lucrarea va fi finalizată.

Noua ediție de campionat, în prima Ligă de fotbal, va debuta în weekend-ul 18-19 iulie 2021.