Un articol publicat recent, în paginile Valahia Media (click aici, pentru detalii), a stârnit reacții și la nivelul clasei politice dâmbovițene. Deputatul Daniel Blaga (USR) spune că, cele afirmate în articolul amintit, vin doar să întărească ideea că județul Dâmbovița este unul confiscat politic de o singură formațiune politică. O situație cu totul anormală și, în același timp, periculoasă. Una ce ar trebui să fie schimbată, la vot, însă, în cele două scrutine ce vor urma, cel pentru alegerile prezidențiale și cel pentru alegerile parlamentare, mai spune Daniel Blaga.

“În Dâmbovița, din păcate, legea continuă să nu prea conteze pentru cei „mari”.
Așa se face că, deși este complet interzisă desfășurarea de orice tip de activități electorale într-o instituție de învățământ, Universitatea Valahia nu pare să țină în mod real cont de acest aspect.

Beneficiind de acea „portiță” prin care lipsa însemnelor politice clamează respectul față de normele în vigoare, Universitatea târgovișteană omite să recunoască public un adevăr pe care-l știm cu toții:
întreaga sa conducere e compusă din membrii importanți ai unui singur partid: PSD.
Avem astfel un context în care candidați pentru Parlamentul României se regăsesc în conducerea rectoratului și al senatului instituției.
Oameni care, prin orice ieșire publică, își fac practic campanie „pe față”. Pe banii noștri.
Mai mult, în cadrul așa-numitei „Gale a Cercetării Științifice”, TOȚI „marii” din PSD Dâmbovița au acaparat microfonul, incluzându-l aici și pe președintele Consiliului Județean.
NIMENI din afara partidului nu a ajuns pe scenă.
Să fie suspect? Aș zice că nu.
Pentru ei, doar PSD stă în primul rând. Pentru mine, acest spațiu e destinat oamenilor. Pentru ei, Dâmbovița e doar a unora. Pentru mine, ea e a tuturor.
Cu acest gând în minte, voi vota duminica aceasta și cea viitoare.
Sper să faci la fel.”
A anunțat deputatul dâmbovițean Daniel Blaga (USR).

Daniel Blaga este deputat de Dâmbovița din partea USR, din anul 2020, și va candida tot pentru un mandat de deputat la alegerile parlamentate din data de 1 decembrie 2024.. Blaga este și președinte al USR Dâmbovița.
Acest material a fost realizat de Valahia Media Târgoviște SRL, la comanda USR Dâmbovița.
CMF 11240015
*P.E = Promovare Electorală
