Dâmbovița: Tu, știi ce-a mai făcut parlamentarul tău?

Cum, în special în ultima vreme, am întâlnit, din ce în ce mai des, raportări ale publicului la, să spunem așa, “reprezentanții poporului” din Parlament, parlamentarii cu alte cuvinte – mai niciodată măgulitoare aceste referiri valahiamedia.ro a decis să propună cititorilor săi o minirubrică nouă. Una ce va conține doar 3-4 episoade (articole) maxim, în care va fi prezentată activitatea parlamentarilor de Dâmbovița.

NU, nu din perspectiva a ceea ce “au făcut pentru popor” (n.m- chit că se mai face și câte ceva în acest sens), ci din cea critică, mai ales.

Foto: Parlamentul României, anul 2020

Cu din ce ce în ce mai multe voci ce spun că, măcar în parte, parlamentarii sunt inutili (n.m.mai ales din perspectiva faptului că nu a fost redus niciodată numărul acestora, la 300, așa cum se stabilise prin referendum național, în urmă cu mulți ani deja), ar trebui spus că nu am împărtășit această idee. Cea în care se spune că Parlamentul, în sine, este o instituție inutilă, coroborată cu cea prin care se afirmă că nici nu contează cine candidează, că oricum nu se mai aleg oameni, ci doar sigle de partid sau, în cel mai fericit caz, idei. În acest al doilea caz, am sperat că nu e chiar așa, cu toate că, măcar uneori, aceasta este impresia cea mai pregnantă.

Foto: Parlamentarii de Dâmbovița în mandatul 2024-2028 (sunt 3 senatori și 7 deputați, de la PSD, USR,AUR,PNL și POT). Imaginile sunt cele oficiale, așa cum apar ele înregistrate pe site-urile Senatului și Camerei Deputaților

În tot cazul:

  • Mai contează cine ajunge în Parlament?
  • Fac parlamentarii din Dâmbovița ceva, cu adevărat, pentru dâmbovițeni, măcar unii dintre ei, sau sunt toți “o apă și-un pământ?
  • Cei aleși, la 1 decembrie 2024, au făcut ceva, pentru dâmbovițenii ce le-au dat votul sau doar sunt mulțumiți cu faptul că au prins un job bine plătit, la Stat, în, iată, 8 luni de mandat, deja?
  • Sunt diferențe, la “munca prestată”, între parlamentari, în funcție de partidul din care fac parte? Sau și între parlamentarii de la aceiași formațiune politică?
  • Posturile de parlamentar de Dâmbovița sunt doar sinecuri, capătate democratic, la vot, ce e drept, sau se poate vorbi și de meritocrație, și alegeri justificate, eventual și înțelepte, în cazul parlamentarilor de Dâmbovița?
  • Au folosit postul de parlamentar doar pentru a își crește nivelul de bunăstare personal sau au mai întors câte ceva, prin inițiative, legi, propuneri legislative, implicare în proiecte, etc și către comunitatea care i-a trimis în Parlament?

Foto: Palatul Parlamentului sau “Casa Poporului”, din București (imagine din anul 2020)

Sunt măcar câteva dintre întrebările la care voi încerca să răspund, în spațiul valahiamedia.ro, pe parcursul lunii august 2025. Cu date exacte, în cele mai multe cazuri, dar și cu câteva idei ce țin de zona de subiectivism personal, unul însă educat, în mai multe decenii de interacțiune cu lumea parlamentară românească (dâmbovițeană mai ales). Cu alte cuvinte, o părere oarecum avizată și nicidecum ruptă doar din “experiența profesională” acumulată în rețele sociale, așa cum, din păcate, consideră suficient, mulți dintre conaționalii noștri, în prezent, îndeosebi cei care se autorecomandă, sentențios, creatori de conținut digital.

Pentru ca demersul inițiat să fie concludent și, în același timp, nu doar o înșiruire de date ce să nu aibă impact, pe lângă munca de documentare (de la valahiamedia.ro) am ales a face apel și la public, astfel că toți cei care consideră că dețin vreo informație relevantă, mai ales din categoria celor ce nu apar în spațiul public oficial, în ceea ce privește activitatea parlamentară a celor 10 parlamentari dâmbovițeni, din momentul de față ( n.m. – 3 senatori și 7 deputati, de la PSD, USR, AUR, PNL și POT) o pot împărtăși și la adresa de e/mail valahia.media@gmail.com sau în spațiul privat al mesajelor de pe Facebook ( pe pagina- https://www.facebook.com/valahiamedia/), acestea, informațiile, urmând a fi analizate și, în cazul în care vor fi considerate relevante, vor fi parte a materialelor de presă anunțate (n.m.- cu precizarea sursei sau cu anonimizarea acesteia, în funcție de dorința celor ce au transmis informația).

1 Reply to “Dâmbovița: Tu, știi ce-a mai făcut parlamentarul tău?”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *