Dâmbovița: Război politic?! PSD contestă alegerile și victoria PNL de la Găești! Deși au luat aproape tot, social -democrații vor chiar totul, în județ!!!

După o victorie categorică la alegerile locale din 9 iunie 2024, rezultat istoric după cum chiar ei au declarat, într-o conferință de presă (n.m. din 11 iunie 2024), social democrații dâmbovițeni par că au încă câteva frustrări. Unele ce derivă din faptul că nu au luat chiar totul (așa cum promiseseră,), la nivelul județului Dâmbovița. Cel puțin în ceea ce privește urbanul dâmbovițean (pentru câteva rezultate din Dâmbovița, la nivel urban, click aici– articol Valahia Media).

Foto: rezultate înregistrate la scrutinul din 9 iunie 2024, pentru CJ Dâmbovița (sursa grafică- captura articol hotnews.ro)

“Vom luat toate orașele din Dâmbovița, mai puțin unul!” (n.m.este vorba de orașul Răcari, unde PSD-ul nu s-a chinuit deloc, niciodată, să-l pună în dificultate pe edilul șef al localității, liberalul Marius Caravețeanu), spunea șeful PSD Dâmbovița, Corneliu Ștefan, în acealași timp și președinte (reales) al CJ Dâmbovița, înainte de campania electorală din 2024.

Declarația, tradusă faptic, însemna păstrarea orașelor Târgoviște, Moreni, Pucioasa și Fieni tot în “ograda” PSD și câștigarea (de la PNL) orașelor din sudul județului, respectiv Găești și Titu. Din păcate, pentru democrația dâmbovițeană, dar și din fericire pentru cei de la PSD Dâmbovița, declarația aproape că a fost realizată. PSD -ul și-a păstrat orașele deținute, cu scoruri și mai mari decât precedentele înregistrate (vezi aici detalii), spre exemplu la scrutinul din 2020. În plus, a câștigat majoritatea dar și primarul, și la Titu.

Foto: Anunțul victorie în alegeri, al candidatului PNL la primăria Găești (sursa foto- PNL Dâmbovița / Facebook)

Foto: PSD Dâmbovița alături de candidatul pentru primăria Găești (Iorga Alexandru, al doilea de la dreapta la stânga, în imagine); Sursa foto – Corneliu Ștefan / facebook/ 7 iunie 2024

Singura nerealizare, momentan ce e drept, ar fi la Găești, unde actualul edil șef, liberalul Grigore Gheorghe, și-a anunțat victoria (n.m.– pe facebook). la limită ce e drept, dar tot victorie. Una confirmată , măcar în parte, și de înregistrările oficiale (vezi mai jos grafica, 3353 de voturi pentru candidatul liberal și 3206, pentru reprezentantul PSD):

Foto: Conf. de presă PSD DB – 11 iunie 2024 ( Sursa foto- captură prezentare live/ facebook)

“Am luat decizia contestării alegerilor pentru funcția de primar, de la Găești. (…) sunt mai multe buletine de vot pe care s-a votat pentru funcția de primar, decât alegători care și-au exercitat dreptul la vot”, spune șeful PSD Dâmbovița, fără a aduce mai multe argumente în favoarea acestei afirmații.

Cert este că acum, la aproape 40 de ore distanță de momentul încheierii procesului de votare de la Găești, situația finală nu este anunțată, în orașul dâmbovițean. Încă se mai numără. Sau renumără. Ceva.

Iată care sunt datele exacte, în cele 11 secții de vot de la Găești (cele ce sunt înregistrate deja în site-ul Autorității Electorale Permanente- AEP). Cu precizarea că cei doi candidați ce se luptă pentru postul de primar au câștigat în 5 secții, candidatul PNL,respectiv 6 secții, candidatul PSD. Diferența de voturi fiind făcută, practic, în secția cu cele mai multe voturi din Găești, acolo unde PNL-ul a câștigat 519 voturi, iar PSD-ul doar 384:

Foto: Secții de vot Găești și număr de voturi înregistrate de Iorga Alexandru (PSD) și Grigore Gheorghe (PNL)

Oricum și oricare ar fi rezultatul final de la Găești, cu sau fără contestare a alegerilor, social democraților dâmbovițeni pare că le este foarte greu să accepte că pot să mai și piardă, fiind “loviți”, parcă, de sindromul invincibilității, dar și de “aroganța” conferită de puterea aproape absolută (administrativ vorbind) din Dâmbovița. Un fel de “Noi avem dreptate, indiferent ce spunem. Restul au voie… doar să tacă!”

Din fericire, Republica Autocrată Dâmbovița, condusă din piața Tricolorului nr.1, Târgoviște, încă nu este, de facto și de jure, o realitate. În sensul în care și Dâmbovița aparține tot de România, UE, și colțul ăsta de lume ce mai crede și în democrație și în libertatea de expresie.

Atenție, însă, ÎNCĂ!

1 Reply to “Dâmbovița: Război politic?! PSD contestă alegerile și victoria PNL de la Găești! Deși au luat aproape tot, social -democrații vor chiar totul, în județ!!!”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *