Dâmbovița: Incredibil! Compania de Apă (CATD) amenință populația județului cu debranșări, în plină perioadă caniculară!

După ce an întregi Compania de Apă Târgoviște Dâmbovița (CATD) s-a mulțumit să nu facă nimic, în afară de a încasa de la abonați și a își mări numărul de angajați, dar și nivelul salarial al acestora, se pare că a sosit și momentul scadenței. Unul, însă, ce are repercursiuni tot asupra dâmbovițenilor, cei care au girat, totuși, fie și prin lipsa de reacție, politicile implementate de cei de la CATD.

Cu un sistem încă ineficient în gestionarea unor situații de criză, unele nu excepționale, ci foarte ușor de anticipat, de multă vreme, în care resursa de apă existentă nu mai este cea din urmă cu câteva decenii, ci constant mai redusă, CATD a tot anunțat investiții, în ultimul deceniu, motivând, de multe ori, și creșterea tarifelor tocmai prin îmbunătățirea calității serviciilor oferite abonaților dâmbovițeni (detalii și aici, articol Valahia Media).

Așa de mult s-au îmbunătățit aceste servicii încât în iulie 2024, compania gestionează perioada dificilă (termic) actuală, una în care canicula este prelungită, cu amenințări de debranșare de la sursele de apă a celor ce consumă prea mult. Și, în același timp, anunță, aproape cotidian, sistarea furnizării de apă către localitățile dâmbovițene, De aproape fiecare dată, însă, fără ca orarul de funcționare a alimentarii cu apă să corespundă realității din teren.

Foto: Comunicat de presă CATD (10.07.2024), postat pe site-ul companiei

În data de 10 iulie 2024, CATD anunța că face apel la cetățenii județului Dâmbovița , pentru a utiliza în mod responsabil resursa de apă, anunțând totodată că se încearcă depistarea “consumatorilor frauduloși” dar și a abonaților ce folosesc prea multă apă, urmând ca aceștia să fie debranșați de la rețea.

Dincolo de faptul că o identificare a celor ce consumă apa și in alt scop decât cel potabil și debranșarea acestora, pare mai degrabă o glumă (n.m. – un astfel de motiv, invocat în cazul unei debranșări a vreunui abonat, ar stârni cel mult zâmbete, în instanță), cert este că cei de la CATD au pornit o adevărată sarabandă a sistării de apă către populație.

Site-ul oficial al companiei este împânzit de anunțuri ce prevăd opriri ale furnizării de apă, la Valea Lungă (12.07.2024), Ocnița, Bezdead, Răcari sau Vulcana Pandele (toate în data de 11.07.2024). Cu alte cuvinte această listă este doar în ultimele 24 de ore.

Chiar dacă motivele invocate de cei de la CATD sunt diferite, în toate aceste opriri ale livrării de apă, realitatea este una singură: cei care asigura “bunul mers” al CATD sunt total depășiți de situație, iar în condițiile în care ce este mai greu urmează (din punct e vedere termic, caniculă prelungită, dar și secetă prelungită) este de așteptat ca situația să capete aspecte chiar dramatice, în perioada imediat următoare. Comunități mari, din Dâmbovița, vor rămâne, probabil, fără apă curentă.

Cât despre anunțuri prealabile, cea mai înțeleaptă atitudine ar fi, probabil, să nu le aștepte nimeni.

La CATD, comunicarea cu dâmbovițenii se face doar prin intermediul celor plățiți de CATD ca să nu “deranjeze” bunul mers al lucrurilor de la companie. Nu puțini, și deloc cu puțin (sumele sunt de ordinul zecilor de mii de euro, anual).

Pregătiți-vă de cei mai rău. Cu siguranță, CATD nu o să vă ajute!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *