Dâmbovița: Gunoiul începe “să miroasă” mai puternic! Gropile de gunoi schimbă “patronul”!

În urmă cu exact o lună ( mai exact în data de 4 aprilie 2023) un eveniment șoca, măcar parțial, “internetul”. În groapa de gunoi de la Aninoasa, lângă Târgoviște, un activist de mediu a fost aproape linșat de angajații firmei ce avea în gestiune respectivul amplasament ( toate detalii le regăsiți aici, articol Valahia Media), după ce activistul pătrunsese în incinta gropii de gunoi și devenea, astfel, un pericol pentru firma ce avea în administrare amplasamentul. “Un pericol ” doar din perspectiva acestora, evident acest lucru.

Foto: articol Valahia Media ( 4 aprilie 2023)

La momentul respectiv aminteam faptul că, în Dâmbovița, la cele două depozite de gunoi conforme ( n.m.: este doar un termen°!) situația nu este deloc “roz”, ba din contră, iar problemele s-au tot acumulat din 2010 încoace, adică cam de la momentul în care a fost implementat proiectul cu fonduri europene (multe milioane de euro, prin fonduri ISPA), pentru transformarea depozitelor de gunoi de la Titu și Aninoasa în sigurele depozite de gunoi din județul Dâmbovița ( unele sigure, ce urmau să devină chiar un exemplu de bune practici la nivel național, proiectul fiind amintit, la vremea respectivă, ca fiind unul <pilot”> la nivel național, în sensul că, ulterior acestuia, după ce se dovedea cât de bună este procedura implementată, urmau să fie implementate proiecte similare la nivel național).

13 ani mai târziu ( număr cu ghinion, se pare) gropile de gunoi din Dâmbovița, de la Titu și Aninoasa (teoretic singurele ce ar trebui să existe în județ), sunt departe de ceea ce ar trebui să constituie un exemplu. Mai mult chiar, se pare că neregulile de aici ( în special de la Aninoasa, cel mai mare depozit din cele două) sunt la un nivel de nebănuit.

Hotărâre ADI Management Inegrat al Deșeurilor în județul Dâmbovița ( 28 aprilie 2023),

La finalul lunii aprilie, firma ce gestiona gropile de gunoi din Dâmbovița a pierdut definitiv “afacerea”, iar la acest moment ADI Managementul Integral al Deșeurilor este în căutarea unui alt operator. Fostul administrator, adică Eurogas Prescom, mai poate administra maxim 90 de zile gropile de gunoi (începând cu finalul lunii aprilie 2023) dar, practic, foarte curând, va părăsi zona. Căutarea unui nou operator pentru gropile de gunoi de la Titu și Aninosa este aproape la secret însă ( “prin negociere fără publicare”, după cum se specifică în documentul celor de la ADI Management Inegrat al Deșeurilor în județul Dâmbovița ). Asta pentru că, cel mai probabil, sunt multe lucruri ce nu ar trebui să ajungă a fi făcute publice. Iată și o altă inițiativă în acest sens:

Foto: Celula de la Aninoasa ( cea veche construită cu fonduri ISPA) pare că s-a fisurat ,iar mai jos levigatul “merge liber” către pânza freatică

Cum acesta este doar un “teaser”, Valahia Media va publica, în curând, și o analiză mai amplă a ceea ce se întâmplă la cele două gropi de gunoi din Dâmbovița, acolo unde, se pare, că măcar normele de mediu sunt parțial ignorate. Dacă nu cumva este vorba de chiar mai mult decât atât. Momentan, se poate spune că niciuna dintre autoritățile ce au în grijă afacerea gunoiului, nu pare prea dornică a asigura o transparență totală în acest subiect.

(va urma)

Imaginile ce însoțesc acest articol sunt din luna mai, anul 2023,

de la gropile de gunoi de la Aninoasa și Titu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *