În Dâmbovița, cu o organizare demnă de o sărbătoare națională, deci, cu alte cuvinte, cu mari deplasări de efective în teren, la Șotânga, lângă Târgoviște, s-a dat startul “unuia dintre cele mai mari și mai importante proiecte implementate, vreodată, în Dâmbovița”. Cel puțin asta s-a declamat la, era să spun tăierea panglicii, oricum nu eram departe, în fine, era vorba doar de demararea lucrărilor de reabilitare a DJ 712. Chiar si fără panglică, să nu uităm că suntem în plină campanie electorală (chiar dacă titulatura este de precampanie electorală) și, în consecință, mulți văd, puțini pricep, ăsta fiind principiul aplicat la asemenea manifestări, în această perioadă.

Sursa foto: Corneliu Ștefan/ Facebook
Concret, este vorba despre reabilitarea DJ 712 Târgoviște – Șotânga – Vulcana-Pandele – Brănești – Pucioasa, o arteră pentru a cărei reabilitare se vor cheltui aproximativ 78 de milioane de lei (peste 15 milioane de euro). Sumele nu includ TVA (n.m.- cu TVA suma sare de 100 de milioane de lei) și vor proveni dintr-o alocare de fonduri europene, prin intermediul programelor REGIO, implementate de ADR Muntenia Sud ( regiune din care face parte și Dâmbovița). Segmentul amintit anterior făcând parte dintr-un proiect mai amplu, a cărui valoare este de aproximativ 64 de milioane de euro (vezi mai jos):

Și mai concret, pentru perioada de implementare 2021-2027, Uniunea Europeană ne dă (aproape gratis) suma de aproximativ 225 de milioane de euro pentru ca în regiunea Muntenia Sud să fie reparate drumurile județene (n.m.- în unele zone din Muntenia Sud, aceste drumuri județene arată mai rău ca drumurile prinse în război, prin Ucraina, spre exemplu).

Mulți bani (cei 225 de milioane de euro), trebuie să recunoaștem. Pasul următor a fost ca cei în cauză (adică județele Dâmbovița, Prahova, Argeș, Ialomița, Călărași, Gurgiu și Teleorman) să depună niscaiva proiecte de reabilitare a drumurilor județene. Fiecare după nevoi și pricepere (la întocmirea cererii), pentru că bani, după cum se vede, sunt.


Foto: Liviu Mușat (dreapte imagine), președinte ADR Muntenia Sud, și Corneliu Ștefan, președinte CJ Dâmbovița, semnează contractul pentru reabilitarea drumurilor județene din Dâmbovița (martie 2024, Târgoviște, sediul CJ Dâmbovița)
Dâmbovița, adică un județ ce are chiar în directorul Agenției pentru Dezvoltare Regională Muntenia Sud (Liviu Mușat) un aliat de bază, cu strânse legături cu județul Dâmbovița, s-a mișcat repede și a depus o cerere de finanțare în cuantum de 64 de milioane de euro, din totalul de peste 225 de milioane de euro alocați regiunii, pentru drumuri județene. O cerere ce a fost, așa s-a spus, cea mai consistentă, financiar, aprobată vreodată la nivelul regiunii Muntenia Sud. Poate și pentru că directorul Liviu Mușat se simte mai apropiat de Dâmbovița, un județ de unde provine și firma ce asigură reprezentarea juridică a Agenției Muntenia Sud, adică o casă de avocatură din Târgoviște (n.m.– o casă de avocatură în a cărei titulatură nu întâmplător se regăsește și numele de familie purtat de actualul primar al Târgoviștei). Vezi mai jos contractul publicat în SICAP, în ianuarie 2024, încheiat între ADR Muntenia Sud și Casa de Avocatură Stan și Asociații, din Târgoviște. Pentru a nu exista confuzii, nu este nimic ilegal în acest caz, era doar o constatare, făcută în interesul public.

Foto. Captură SICAP (ianuarie 2024)

Sursa foto: Corneliu Ștefan/ Facebook
Revenind la proiectul de reabilitare a DJ 712, ce a demarat în data de 15 aprilie 2024, trebuie precizat că proiectul pleacă practic din Târgoviște (zona Teiș) și se închide la Pucioasa, traversând comunele Șotânga, Vulcana Pandele și Brănești, pe o lungime de 15,7 km.
Un calcul simplu arătând că pentru fiecare kilometru de drum reabilitat se vor cheltui aproximativ 1 milion de euro (15,7 kilometri de drum și aproximativ 15,6 milioane de euro alocați, în proiect).

Sursa foto: Corneliu Ștefan/ Facebook
Dincolo de sumă, ce poate fi considerată mare (exagerată, supradimensionată) sau poate potrivită (standard de cost universal acceptat), depinde pe cine întrebi, ar trebui precizat că cei care se ocupă de lucrări, respectiv firma Maristar Com SRL (inițial înființată la Titu, în Dâmbovița) are un renume pozitiv în domeniul construcțiilor. Fiirma având o creștere constantă, în ultimii ani.

Totuși, tot de remarcat este și durata mare de implementare a proiectului, de nu mai puțin de trei ani (vezi mai sus), lucrarea având ca termen de finalizare data de 15 aprilie 2027. Asta în condițiile în care vorbim de o reabilitare , nu de o “construcție de la zero”.

În aceste circumstanțe și ținând cont de caracteristicile unor astfel de lucrări, în România, unde mai mereu termenele de finalizare au fost prorogate cu ani buni, chiar este posibil, din păcate, ca și în acest caz, al DJ 712, finalizarea lucrării să mai prindă o campanie electorală (pe cea din 2028). Asta dacă nu cumva constructorul va face o surpriză, în acest caz.
O lucrare asemănătoare, în apropiere, la centura municipiului Târgoviște, a durat de vreo trei ori mai mult decât era programat (începută prin 2009-2012, proiectul a fost finalizat abia în 2021, în condițiile în care nu ar fi trebuit să dureze mai mult de 3 ani). Astfel că, și în acest caz, măcar o abordare mai puțin festivist-ultraoptimistă ar fi de preferat. Măcar una realistă, dacă nu chiar pesimistă, asta date fiind precedentele lucrări de același tip, ce au picat toate examenele timpului (și calității, pe alocuri), în Dâmbovița.
1 Reply to “Dâmbovița: Drum județean (DJ 712) reabilitat la un cost de 1 milion de euro/km. Conform proiectului, va dura trei ani până va fi gata!”