Ca de obicei, când vine vorba de pensii sau pensionari, în România, subiectul stârnește, brusc, interes. Normal, spun mulți, iar asta pentru că aici au fost mereu probleme. Din păcate (n.m.- părere personală) problemele vor fi din ce în ce mai multe și mai mari, de acum înainte, iar asta – tot părere personală, dar acum bazată și pe cifre, numere și statistici oficiale – pentru că numărul pensionarilor va crește, iar cel al angajaților va scădea, constant, cu alte cuvinte vor fi necesare împrumuturi tot mai consistente pentru asigurarea plății pensiilor. E doar aritmetică demografică, dacă vreți.

Foto: Conferință de presă Casa Județeană de Pensii Dâmbovița ( 10.07.2025). Prefectul Județului Dâmbovița, Marian Tănase (stânga imagine) și Mihai Toni Ciprian, director executiv Casa Județeană de Pensii Dâmbovița (dreapta imagine)
Dincolo de asta, cum, în Dâmbovița, la Târgoviște, a avut loc o întâlnire a reprezentanților Casei Județene de Pensii cu presa (n,m.– 10.07.2025) am considerat că ar fi important a mediatiza un mesaj, cel al celor de la Pensii, ce și așa ies rar, spre deloc, la astfel de dialoguri și comunicări. Cu alte cuvinte, nu am plecat cu gândul de a arăta cu degetul neapărat, ci, mai degrabă, de a informa, știind că subiectul poate prezenta interes. Până la urmă, am considerat că cel mai important este a prezenta asta:

Foto: Sediu Casa Județeană de Pensii Dâmbovița, înainte de reabilitare
Strict statistic, zice Casa de Pensii Dâmbovița, în județ, la momentul actual, cam 24% din populație (n.m.- total populației este de aprox. 479.000 de locuitori, în Dâmbovița) o reprezintă pensionarii indemnizați ( mai sunt și pensionari, ca vârstă doar, dar care nu primesc nicio pensie).
“Pensionari în Dâmbovița, iulie 2025: 107.264 pensionari, din care 19.881 cu pensie minimă, 9113 pensie de invaliditate, 11937 cu pensie de urmaș, 84.510 pensie cu limită de vârstă, 1619 pensie anticipată parțial, 79 pensie anticipată, 198 pensie de serviciu.“, spune directorul executiv al Casei Județene de Pensii Dâmbovița, Mihai Toni Ciprian.

Foto: Sediu Casa Județeană de Pensii Dâmbovița, după reabilitare
Tot directorul instituției a mai spus că:

“Casa de Pensii Dâmbovița are în organigramă 58 de posturi, din care 54 ocupate ( 4 posturi vacante prin plecarea la pensie, în urma interdicției cumulării pensiei cu salariul). Se adaugă încă 24 de angajați, cu contracte cu durată determinată ( până în iulie 2026)”. Sunt persoanele ce se ocupă cu recalcularea pensiilor și digitalizarea dosarelor de pensie.
Cu alte cuvinte, 58+24 = 82 de posturi

Sursa foto document: site oficial Casa Județeană de Pensii Dâmbovița
Așa o fi, dar în organigrama de pe site-ul oficial al instituției apar 86 de posturi. Scăpare minoră? Poate. Dar, dacă tot apari în fața presei poate că puțină rigurozitate nu ar strica, mai ales în vremuri d-astea, când sunt anunțate reorganizări prin structurile statului, ca să nu spunem direct restructurări.
Dar, directorul CJP Dâmbovița mai spune și că numărul de angajați este insuficient, iar că dacă se fac reduceri de la nivel central, instituția pe cate o conduce intră în colaps! Cu alte cuvinte, că la Stat e muncă grea, cea mai grea, și dacă mai și pleacă câțiva, nu mai are cine să mai calculeze pensiile de acum înainte. Mai ales că se și protestează deja în instituție, spontan ( n.m.- joia , două ore. Nu e glumă, chiar asta a spus directorul Mihai Toni Ciprian), protest evident legat de reducerile de la capitolul sporuri pentru condiții vătămătoare de muncă. Cel mai probabil, de fapt.

Trăgând linie și adunând, am aflat că de la Casa Județeană de Pensii Dâmbovița, este obligatoriu să nu se taie nimic, ba chiar că ar trebui să se mai adauge ceva (și la capitolul personal, dar și capitolul venituri), nu de alta, dar altfel intră instituția în colaps și nu se mai calculează pensii, deci nu mai primește lumea banii de pensie.
A, uitasem, Instituția, Casa Județeană de Pensii Dâmbovița, a revenit în sediul ce a fost reabilitat (cel situat pe bulevardul Tudor Vladimirescu din Târgoviște), iar acesta a fost, probabil, și motivul principal al recentei conferințe de presă. Restul erau doar amănunte… așa, ca să știe cine trebuie.
