Dâmbovița: Au găsit rețeta succesului financiar! Cum se fac banii, la Stat, la CJ Dâmbovița. Sau cu CJ Dâmbovița

Cum, în ultimele zile, ce au coincis cu perioada Crăciunului 2023, am fost (de-a dreptul) asaltat de o informație, am considerat necesar a fi făcute câteva precizări. Așadar: Am primit, întradevăr, link-ul către spațiul youtube ce găzduiește emisiunea (n.m.-Valeriu, regele Suediei! Cleptocrație+prostocrație+nepotism=capitalism PSD | Starea Impostorilor #41) , în care se vorbește despre Dâmbovița și Consiliul Județean Dâmbovița. Mai bine spus, se vorbește despre oamenii de acolo, de la CJ Dâmbovița.

Foto: Captură postare youtube

Nu am considerat că e treaba acestui spațiu să facă reclamă (gratuit) unui alt spațiu media, mult mai capabil financiar și, în consecință, nu am dat ghes primului impuls, acela de a arăta – eventual chiar link către emisiunea amintită – un ceva ce, totuși, se pliază peste modul de lucru abordat și în acest spațiu (n.m.– dezvăluiri, analize și investigații, ce nu apar în cele mai multe dintre segmentele mass-media). În plus, și în perioada sărbătorii Crăciunului. Asta chiar și în condițiile în care cele documentate, de respectiva emisiune, sunt reale (unele aspecte au fost documentatate și amintite și în acest spațiu, cu ceva ani în urmă).

Cum, din câte știu, nu a fost făcută nicio remarcă, dinspre părțile vizate de “anchetă”, cel mai probabil (n.m.-părere pe care o împărtășesc) cele afirmate sunt cât se poate de reale. În afară de câteva considerații, ce țin de zona subiectivismului autorului materialului, să spunem, întregul este cât se poate de autentic și, în general, cunoscut. Cel puțin în Dâmbovița.

Din aceste considerente, nu am redistribuit materialul. Avalanșa celor ce mi-au retrimis link-ul cu pricina, mai exact prieteni, cunoscuți, colaboratori sau pur si simplu dintre cei ce au lecturat câte ceva în acest spațiu de-a lungul timpului, în decurs de câteva zile, de când a apărut, m-a determinat să reevaluez decizia inițială, cea de a nu aminti (face reclamă) unui material realizat de altcineva. Asta pentru că, probabil, m-am înșelat, în sensul în care dimensiunea reală a fenomenului chiar nu este știută de așa de multă lume, iar redistribuirea acestui material, sub această formă, și în spațiul Valahia Media, chiar este indicată (pentru o mai bună informare a publicului larg). Așadar, iată materialul, în cazul în care nu l-ați văzut deja.

Dincolo de subiectivism și partis-pris-uri (eventual politice), unele inerente aproape, este evident că vorbim, cel puțin la Dâmbovița- dar cu siguranță este un fenomen ce se repetă și în alte părți – de un mod de lucru. Nu, nu este neapărat ilegal. De altfel, nici nu este făcută o astfel de remarcă, dar, în sine, sistemul implementat (unul de tipul, “totul pentru noi și ai noștrii”, se poate citi și “partid”) este unul ce are consecințe la nivelul întregii societăți. Asta pentru că vorbim de fonduri, cele europene în special, ce ajung acolo unde nu ar trebui să ajungă, cu prioritate. În ideea în care societatea, în ansamblul ei, nu cunoște beneficiile acestui tip de alocări financiare. Asta pentru că acești bani gratis nu sunt nelimitați și dacă ei ajung, mai mereu, către aceiași oameni, plusul de dezvoltare, la nivel de societate, nu este atins. Sistemul concurențial este anulat, prin aceste caracatițe financiare ce strâng benefiicile asigurate de finanțările europene, doar pentru un grup restrâns, ajuns la butoanele administrative ale puterii, mai mult sau mai puțin meritat.

După cum am arătat de multe ori și în acest spațiu (n.m. o atitudine ce nu a rămas fără consecințe, precizare necesară, am considerat, pentru cei ce s-au și au întrebat direct acest lucru) fenomenul drenării banilor publici este aproape generalizat. Dacă nu faci parte din sistem, în sensul măcar al aprobării tacite a cutumelor de cheltuire a fondurilor publice, orice (aproape) speranță, de acces la finanțare a activității publicistice, comercial sau public, devine aproape imposibilă (n.m.orice dubiu exprimat sau întrebare, chiar retorică, despre asemenea lucruri, adică cele întâmplate la limita legii, dacă nu chiar dincolo de ea, este taxată prin sistarea oricăror finanțări, inclusiv din mediul concurențial, către entitatea ce procedează în acest fel; de finanțare publică nici nu poate fi vorba).

Cu promisiunea de a continua și de acum înainte (măcar pentru o vreme) demersul prezentării derapajelor politico-adiministrative, iată și un exemplu recent, despre cum se fac banii (inclusiv în media dâmbovițeană) când este vorba de împărțirile de fonduri ce sunt în “gestiunea” autorităților publice.

Bani pentru cine trebuie

În debutul lunii decembrie 2023, prin achiziție directă (n.m. legea o permite, de când au avut grijă, prin 2022, să urce la cer pragurile de achiziții directe, deci pentru care nu te mai întreabă nimeni ce și cum) CJ Dâmbovița achiziționa servicii de informare și publicitate, pentru un proiect de achiziție microbuze școlare (electrice) prin PNRR (Programul Național de Redresare și Reziliență, bani gratis de la UE, cu alte cuvinte). Nu mai puțin de 5000 de euro se angaja să dea CJ Dâmbovița, către o entitate media (ziar ce apare și în format print, într-un tiraj insignifiant) din Dâmbovița.

Foto: captură- Achiziție directă SEAP (6 decembrie 2023)

Dacă, probabil, vă întrebați pentru ce se dau acești bani. Ei bine: un spot video (7690 de lei), vreo 186 de etichete și două comunicate de presă publicate (online și print), la valoarea de 5350 de lei fiecare.

Foto: captură- Achiziție directă SEAP (6 decembrie 2023)

Peste 25.000 de lei plătiți pentru mai nimic, de fapt, din bani europeni (este legal, se încadrează în pragul de achiziții directe dar și în cuantumul de maxim 0,1- 0,5 din valoarea proiectului, pentru publicitate media, impus la proiectele realizate prin PNRR).

Foto: captură- Achiziție directă SEAP (6 decembrie 2023)

De fapt, despre ce este vorba, dincolo de manipularea politică, de tipul noi am făcut, noi am dat, să ne votați și data viitoare. Prin PNRR, un proiect pentru care cei de la USR au fost înjurați ani de-a rândul de opoziția de la PSD (la acea vreme), doar pentru faptul că nu făceau ei jocurile, se acordă României, gratuit, vreo 250 de milioane de euro, pentru achiziția de microbuze școlare electrice, necesare transportului elevilor din zonele defavorizate (n.m.în Dâmbovița am văzut că existau 89 de localități trecute la zone defavorizate, dintr-un total de 89).

Foto: Captură transmisiune Guvern (12.09.2023), semnare proiect achiziție microbuze școlare (electrice). Județul Dâmbovița va primi 31 de astfel de mijloace de transport elevi.

În 12 septembrie 2023, la București, ministrul Educației (Ligia Deca, PNL) semna, într-un cadru mai degrabă aparținând altor vremuri, contractele de atribuire a microbuzelor, către beneficiarii direcți (consiliile județene). Județul Dâmbovița fiind reprezentat, la această reclamă politică, de către secretarul județului Dâmbovița (de la PSD). Vezi foto mai sus.

Acasă, în Dâmbovița, reclama, pentru public, trimisă și către mass-media, a fost de tipul: “Noi am făcut, pentru elevii dâmbovițeni, fără noi nu se putea, altcineva nu ar fi avut grijă de voi”. O reclamă venită dinspre CJ Dâmbovița (instituție dominată și confiscată, de PSD). Nefiind aminitit nici măcar faptul că banii sunt veniți prin PNRR, iar consiliile județene, practic, nu au făcut decât să trimită o listă de necesități, ce să se încadreze în suma maximală de 6 mlioane de euro (vezi, mai jos, un exemplu grafic de anunț, de acest fel, de la CJ Dâmbovița). Practic, nu au făcut mai nimic, în afară de un minim necesar, prevăzut și în fișa postului, dar au anunțat, pentru cei ce îi ascultă, că rezultatul este doar rodul muncii intense depuse de…partid.

Dincolo de rezultatul final și de utilitatea proiectului (sunt încă multe semne de întrebare despre acesta, dar despre asta cu o altă ocazie), după cum aminteam, când este vorba de cheltuirea fondurilor publice, există, mai mereu, unici destinatari. Chiar și în acest caz, când fondurile pentru publicitate media sunt prevăzute în finanțarea europeană (n.m. fiind însă la latitudinea beneficiarului în ce fel se face alocarea, cu doar câteva obligativități, ce țin de forma produsului final, publicitatea cu alte cuvinte) modul de alocare este, în realitate, marea problemă. Nimic nu este întâmplător, iar entitatea media câștigătoare, în acest caz, nu este unica ce se lipește, în Dâmbovița, de astfel de alocări .

Sunt și alte entități ce sunt abonate la aceste fonduri europene (mii de euro per proiect), singurul criteriu, pentru alocare, fiind, se pare, necontestarea celor ce decid alocarea, a autorităților publice adică (n.m.- fără criterii, fără concurs, fără discernământ de multe ori). Cu alte cuvinte, așa numitele “entități media de bine”, la care nu veți găsi, vreodată, ceva neprietenos cu arcul puterii.

Poate că este și normal să se întâmple așa. Nu trebuie uitat însă că, atâta timp cât autosuficiența politică și modul de autopromovare (chiar și la nivel de idee) se îndreaptă mereu și mereu tot în aceleași direcții, este posibil ca, la un moment dat, să constatăm că avem de-a face, în spațiul media, de fapt, doar cu o singură “voce”. Una ce să “glăsuiască” pe mai multe tonuri, ce e drept. Dar atât, fără să conteste nimic, fără să iasă din rând, fără să mai deranjeze în vreun fel. Adică fără să mai fie presă. Ci doar un aparat de propagandă.

A bon entendeur, salut!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *