Presa centrală din România anunța, în urmă cu doar puține ore, că cei de la Consiliul Concurenței au dat o amendă uriașă (peste 400.000 de euro) unei firme din județul Arad pentru că: ” a abuzat de poziţia sa dominantă pe piaţa serviciului de depozitare a deşeurilor solide industriale nepericuloase, care nu pot fi valorificate (nereciclabile)”, conform g4media.ro.
Foto: Depozitul de gunoi (“conform”) de la Aninoasa, județul Dâmbovița (2023)
Situația (cea cu amenda), oarecum unicat până acum în România, este, totuși, similară, chiar până la identitate, cu ce se întâmplă si în județul Dâmbovița. Concret, în Dâmbovița, atât serviciul de colectare și transport, cât și cel de depozitare, tratare și revalorificare a deșeurilor, sunt gestionate, din august 2023, de aceiași firmă: Supercom SA (mai jos, document semnat între ADI Managementul Integrat al Deșeurilor Dâmbovița și Supercom SA, în august 2023, pentru delegarea gestiunii privind administrarea gropilor de gunoi din Dâmbovița, de către cei din urmă).
Contractul privitor la gropile de gunoi, dat fără licitație, pentru ca era “o situație specială și urgentă”, cel puțin așa s-a spus, oficial, a fost chiar prelungit (prin aprilie-mai 2024).
Foto: Depozit de deșeuri Titu, județul Dâmbovița( Arhivă)
Practic, la acest moment, în Dâmbovița situația este (aprope) identică cu ce s-a întâmplat la Arad, unde o firmă a fost amendată cu peste 400.000 de euro, de către Consiliul Concurenței, pentru “dominanță în piață”. Deputatul dâmbovițean Daniel Blaga a fost primul care a sesizat situația și, totodată, a transmis un mesaj către cei de la Consiliul Concurenței:
Foto: Daniel Blaga
De un an, Supercom, cu acordul autorităților – Consiliul Județean Dâmbovița și ADI Managementul Integral al Deșeurilor Dâmbovița – a pus monopol pe tot ceea ce înseamnă afacerea deșeurilor din județ .În Dâmbovița nu îi deranjează nimeni – concurența neloială și legile antidominanță în piață nu se aplică (…)
A transmis deputatul dâmbovițean prin intermediul paginii personale, dintr-o rețea de socializare.
Pentru amănunte suplimentare despre “afacerea gunoiul”, din Dâmbovița, click și pe link-ul de mai jos: