Încă o lovitură pe scena politică dâmbovițeană. Fostul președinte al Consiliului Județean Dâmbovița, Alexandru Oprea (membru în conducerea PSD Dâmbovița) a rămas fără funcții, nu doar în partid ci și pe linie administrativă. Alexandru Oprea este anunțat ca fiind primul pe lista PMP Dâmbovița, la alegerile parlamentare din 6 decembrie, la Senat. Anunțul a fost făcut chiar pe pagina oficiala de facebook a celor de la PMP Dâmbovița.
Mișcarea este absolut surprinzătoare pentru că, Alexandru Oprea, fost președinte al CJ Dâmbovița, din partea PSD (în perioada 2017 și 2018-2020) a cedat în bătălia internă din partid (PSD), la alegerile locale din 27 septembrie, în fața președintelui PSD Dâmbovița, Corneliu Ștefan. În sensul în care Oprea nu a mai candidat pentru încă un mandat la șefia CJ Dâmbovița (deși anunțase că va face acest lucru) susținându-l, în bătălia politică, atât pe Corneliu Ștefan (ce a câștigat detașat , din partea PSD, lupta electorală pentru postul de președinte al CJ DB) cât și PSD Dâmbovița.
Așa după cum a și declarat, într-o conferință de presă, Alexandru Oprea se aștepta ca partidul (PSD) să îl poziționeze pe unul din primele două locuri (considerate eligibile), la Camera Deputaților, locuri din lista pentru alegerile parlamentare, a PSD Dâmbovița. Mai mult chiar, într-o conferință de presă, ce a avut loc la Târgoviște (16 septembrie), în plină campanie electorală, presedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat textual că decizia pentru numele și poziția celor ce vor candida la alegerile parlamentare, din partea PSD Dâmbovița, este o decizie a organizației locale, dar că, el personal, “nu va uita niciodată gestul făcut de Alexandru Oprea”, ce a evitat o lupta internă în PSD Dâmbovița, prin renunțarea sa de a se implica în bătalia pentru un nou mandat la șefia CJ Dâmbovița.
Video- conf. presă PSD DB-16 septembrie 2020. declarație Marcel Ciolacu (despre Alexandru Oprea)
La exact o lună distanță, de această declarație, chiar în momentul în care se întocmesc listele de candidați, pentru alegerile parlamentare, la nivel local (liste care sunt aprobate de conducerea centrală a PSD, adică Marcel Ciolacu) se pare că promisiunea liderului PSD a fost uitată, asta deoarece gestul, ce nu este încă oficial, făcut de Alexandru Oprea (ce a trecut la PMP și candidează din partea acestui partid) nu se “traduce” decât prin faptul că, pe lista PSD, de la parlamentare, între pozițiile eligibile, nu s-a regăsit și Alexandru Oprea.
1 Reply to “Cum “n-a uitat” Marcel Ciolacu (președinte PSD) de fostul președinte al CJ Dâmbovița-Alexandru Oprea (fost PSD, acum PMP)”