Cum întrega “filozofie” a unei pandemii ( COVID-19) se reduce (atâta am putut, până acum, la nivel global) la a purta sau nu o mască de protecție, am considerat că nu este nici prea mult , nici de prisos, a mai adăuga un capitol (vizual, de această dată) la, deja, dihotomia pandemică ( o realitate “fabricată” sau o boală cu adevărat periculoasă). Am exclus dimensiunea (din ce în ce mai redusă) asigurată de cei ce încă mai încearcă să demonstreze că nu există COVID-19 și, în general, că cineva încercă, din toate puterile, să reducă populația planetei la o masă amorfă, fără drepturi si libertăți. Pentru a nu îi exclude însă definitiv din ecuație, probabil că ar trebui amintit că, până la urmă, dacă cineva are răbdarea necesară de a citi ceva mai multe rânduri, și acest modus vivendi este justificat.
Despre părerea negaționiștilor pandemiei și a adepților tuturor teoriilor conspiraționiste vorbesc. PUTEREA nu este niciodată suficientă, iar dobândirea totală a acesteia a constituit, dintotdeauna, “boala” celor ce au deprins gustul acesteia. Așa că, nici în acest context, nu ar trebui exclusă varianta în care cineva (mai mulți probabil) încearcă să folosească o problemă globală în interes personal. Așa a fost întotdeauna și ar fi doar o naivitate a crede că acum se întâmplă altfel. În altă ordine de idei, a nega evidențele pandemice ține însă de incapacitatea unor segmente sociale de a găsi justificarea pentru propiile neputințe si frustrări, în altă parte decât în suprastructuri malefice, al căror unic scop este răul general. De fapt, răul cel mai mare este provocat chiar de cei ce se opun oricărei abordări generaliste în găsirea unei soluții de depășire a problemei COVID-19.
Cum și în România, ca dealtfel peste tot în lume, decidenții nu au găsit o altă soluție mai bună, pentru a evita un potențial dezastru sanitar (sufocarea, la propriu, sistemelor medicale, de o avalanșă de bolnavi, în același timp) decât impunerea purtării unor măști de protecție și sugestia (uneori impunerea) unei distanțări fizice a populației (se întâmpla la fel și în urmă cu 100 de ani, în timpul epidemiei de gripă spaniolă, spre exemplu) era de așteptat că negaționistii, nerăbdătorii sau orice alt segment al nemulțumiților ( pe bună dreptate de cele mai multe ori) să reacționeze primii și să conteste măsurile ( prin argumentele legii, o lege pentru care, la momentul “coacerii”, numai la pandemii nu s-a gândit nimeni când a fost elaborată). Totuși, cum epidemia ( si virusul) nu prea pare a ține cont de teorii si legislație, realitatea este mai mult decât tristă.
Europa deja cunoaște “cifre” record, în ceea ce priveste epidemia de COVID-19, iar măsurile adoptate de guverne (deocamdată moderate, măsurile, nu neapărat guvernele) vor depăși, probabil, în duritate, ceea ce s-a petrecut în primăvara anului 2020. Exemplele sunt deja atât de multe încât o enumerare a lor nu ar încărca decât inutil acest spațiu.Totuși ,am să folosesc unul, doar pentru a ilustra o realitate. În Dâmbovița, la Târgoviște (astăzi, 10 octombrie 2020) este în vigoare o hotărâre ce prevede obligativitatea urtării măștii de protecție, inclusiv în spațiile publice deschise (intreval orar 6.00-20.00).
Asta după ce, conform statisticilor, a fost depășit pragul de 1,5 cazuri/1000 de locuitori (în realitate incidența este mai mare decât 1,89 – 173 de cazuri în ultimle 2 săptămâni, pentru că populația pentru care a fost calculat gradul de incidentă este de 91.000, asta în timp ce,în mod real, probabil ca ar fi trebuit ca acest calcul să fie făcut pentru aproximativ 70.000 de locuitori). Trecând însă peste acest aspect (oricum cifrele, ce stabilesc limita periculoasă a evoluției epidemiei, într-o comunitate sunt mai degrabă o bâjbâială, fără un fundament serios) obligativitatea purtării măștii de protecție este privită mai degrabă cu lejeritate. Argumente? Iată câteva instantanee:
Fără mască-în spații publice, aglomerate
Cu mască în spații publice
Dincolo de ignorarea unor norme și reguli ( evident discutabile) nu rămâne, probabil, decât o concluzie. “Mâine” poate exista, pentru cei mai mulți dintre noi, doar dacă, dincolo de opinii personale, ne facem timp să îi ascultăm și pe cei de lângă noi. Orice comunitate poate exista doar dacă se comportă ca o comunitate și nu ca o sumă de indivizi, în care fiecare decide doar pentru sine, ce e bine și ce e mai puțin bine, ignorând complet părerile și argumentele celor de lângă.