Clubul Sportiv Municipal Târgoviște (CSM Târgoviște), o structură subordonată Primăriei Târgoviște, este într-o situație de-a dreptul catastrofală, la final de an 2025. Cu salarii neplătite, chiar și din luna aprilie 2025, cu datorii uriașe la ANAF, cu decizii ce sfidează logica, precum mutarea echipei de volei feminin în liga a II-a, fără nicio justificare publică, în condițiile în care echipa se lupta pentru titlul național, cu o echipă de baschet feminin de unde jucătoarele (abia aduse la echipă) amenință cu părăsirea clubului (în condițiile în care nu au fost plătite deloc, până acum) se poate spune, fără teama de a greși, că falimentul pare că a fost programat de actuala conducere a CSM Târgoviște, una ce nu a făcut, se pare, decât să cheltuiască, fără discernământ, fondurile avute la dispoziție, în 2025.

Foto: CSM Târgoviște devine campionă natională la volei feminin (apilie 2021), pentru prima oară. Sursa foto: CSM Târgoviște/ Facebook
Click, pe link, mai jos, pentru o radiografie a celor petrecute la CSM Târgoviște, așa cum se prezentau lucrurile la nivelul lunii septembrie 2025:
În data de 16 decembrie 2025, Consiliul Local Municipal Târgoviște (CLMT) este convocat într-o ședință extraordinară, pentru a vota o rectificare bugetară, la nivelul mai multor instituții subordonate Primăriei Târgoviște, în cuantum de 957.000 de lei.

Foto: Proiect de hotărâre propus CLM Târgoviște, spre aprobare, în data de 16 decembrie 2025
Din această sumă, nu mai puțin de 870.000 de lei (n.m.- aproape toată suma, de fapt) sunt pentru CSM Târgoviște. Pentru salvarea CSM Târgoviște, mai bine spus.

Foto: Echipa de baschet feminin a CSM Târgoviște (2025). Multe jucătoare ( n special cele străine) amenință cu plecarea de la club, din cauza restanțelor salariale
O entitate adusă aproape în faliment, de un management neperformant și care acum este acoperit, de administrația locală, printr-o nouă infuzie de bani publici (banii tuturor târgoviștenilor, de fapt), bani ce sunt luați din alte surse, pentru a fi drenați către CSM Târgoviște, o entitate obișnuită să cheltuie fără discenământ, depășind mereu bugetele aprobate inițial, la debut de an. Și, așteptând mereu, cu mâna întinsă, astfel de rectificări bugetare, unele oferite cu o generozitate de neînțeles de administrația locală.

Foto: Proiect de hotărâre propus CLM Târgoviște, spre aprobare, în data de 16 decembrie 2025 (justificare cerere majorare bugetară).
Cum, cel mai probabil, majorarea bugetară, solicitată de CSM Târgoviște, va fi acordată (proiectul fiind întrodus pe ordinea de zi a unei ședințe extraordinare, a CLMT, tocmai pentru că a primit “verde”, în prealabil, din partea conducerii Primăriei Târgoviște) se pune întrebarea: Ce se va întâmpla de acum înainte?
Asta pentru că, CSM Târgoviște nu scapă de toate datoriile, doar, eventual, de cele mai stresante, iar la capitolul performanță sportivă, clubul “vinde” doar iluzii, când, în realitate, se zbate în mediocritate (la echipe, voleiul este în al doilea eșalon, deci, practic, nu mai există, iar la baschet feminin, într-o competiție cu doar 8 echipe, de un nivel de asemenea mediocru spre mic, spectrul abandonării, de către jucătoarele cu pretenții, este real). Așadar, nu se schimbă mare lucru, de acum înainte, nici cu acești bani alocați suplimentar, în condițiile în care, în rest, se tot vorbește de austeritate financiară obligatorie.

De altfel, de schimbări reale, de substanță și atitudine, la CSM Tqrgoviște, nu se pune problema. Că, vorba aia, buni-răi, sunt ai noștrii, adică dintre cei care știu cum să cheltuie banii publici, fără folos (general) și fără justificări, cum trebuie. “Să fie bine, ca să nu fie rău”, vorba unui clasic în viață.
