Crovu-Dâmbovița: (Foto) Dramă-Bătrână de 83 de ani decedată, în propria casă, în urma unui incendiu pornit de la televizor

O adevărată dramă s-a produs, în dimineața zilei de 19 noiembrie, la Crovu, în comuna dâmbovițeană Odobești.

În jurul orei 08:30, pompierii de la Detașamentul Titu și Garda Potlogi au fost alertați și au intervenit cu trei autospeciale pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o gospodărie din satul Crovu, comuna Odobești.

La sosirea forțelor de intervenție, incendiul se manifesta generalizat la acoperișul locuinței și anexele alăturate, acesta fiind observat și anunțat cu întârziere.Din nefericire, evenimentul s-a soldat cu o victimă, o femeie în vârstă de 83 de ani, găsită decedată (carbonizată) în interiorul unei anexe (utilizată ca dormitor).

Operațiunea de stingere a durat aproape 2 ore, pompierii reușind să protejeze și să salveze din calea flăcărilor o proprietate învecinată (locuință și anexe).

Au ars: acoperișul casei pe o suprafață de cca.70 mp, acoperișul anexelor gospodărești pe o suprafață de cca.100 mp, obiecte de mobilier, aparatură electrocasnică, lemne de foc, plante furajere și alte materiale combustibile.

Din cercetările efectuate la fața locului, se pare că un scurtcircuit electric produs la un televizor aflat sub tensiune este cauza probabilă a producerii incendiului.

Batrâna decedată se pare ca locuia singură în imobil. Incendiul a fost observat târziu de vecini, în dimineața zilei de 19 noiembrie., iar la momentul intervenției pompierilor se pare că era prea târziu pentru ca femeia de 83 de ani să mai poată fi salvată.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *