Câteodată, declarațiile politicienilor dâmbovițeni te lasă, de-a dreptul, fără cuvinte. Este reflexul omului normal, pus în fața unei declarații ce frizează patologicul, ca să folosesc un eufemism. Chiar și obișnuit fiind a “înfrunta” astfel de declarații, trebuie să recunosc, câteodată, de fapt de fiecarea dată când acestea au dimensiunea abisală a categoriei “din puțul gândirii”, am nevoie de un moment/ câteva momente de pauză și tras adânc aer în piept, pentru a procesa noua informație.
Într-un deja-vu neanticipat, am repetat senzația, cea de a rămâne pe moment fără cuvinte, în data de 29 noiembrie 2022. Aflat la o conferință de presă sui-generis, în fața bradului din Târgul de Crăciun, amplasat în “Piața Tricolorului” din Târgoviște, primarul Târgoviștei, Cristian Stan a declarat următoarele:
Am fost întrebat, iarăși, ce se întâmplă lângă Turnul Chindiei și vreau să lămuresc acest lucru. Este un eveniment organizat de CJ Dâmbovița, nu sunt două târguri de Crăciun la Târgoviște. E un patinoar și sunt câteva căsuțe acolo <și se pun iluminat foarte frumos>( Sic!).(…) Deci, nu sunt două târguri de Crăciun. E totul în regulă!
În cazul în care aveți impresia că nu ați citit bine: Cristian Stan spune că lângă Turnul Chindiei nu este Târg de Crăciun, deși “scrie” pe el că este Târg de Crăciun, iar CJ Dâmbovița a și anunțat acest lucru. În plus, nu este un singur eveniment, ci mai multe, tot din cea a anunțat CJ Dâmbovița. Că edilul șef de la Târgoviște nu vrea ca, declarativ cel puțin, să aibă ceva de-a face cu controversatul Târg de Crăciun amplasat practic peste ansamblul monumental Curtea Domnească de la Târgoviște, este poate de înțeles, având în vedere că atât el cât și președintele CJD au în comun apartenența la același partid, PSD Dâmbovița. Dar și dorința de a cheltui banii publici în acțiuni electorale exclusive, în care “tătucul”, cel care împarte bunăvoință către prostimea votantă, să nu împartă cu nimeni altcineva capitalul electoral câștigat prin cadouri din fondurile publice. Aceasta fiind de altfel și singura rațiune pentru care sunt două Târguri de Crăciun la Târgoviște, în 2022. (detalii despre evenimentele organizate de CJ Dâmbovița în Complexul Muzeal Curtea Domnească, în decembrie 2022, click aici- Valahia Media)
Încercarea de “a scoate” CJ Dâmbovița, prin sintagma “nu-i niciun târg de Crăciun” lângă Turnul Chindiei, doar căsuțe, ca la târgul de Crăciun, niște luminițe, ca la târgul de Crăciun, alte câteva chestii de iarnă, precum un patinoar, deci tot ca la un târg de Crăciun, și e “doar un eveniment”, când de fapt durează o lună, adică tot ca un târg de Crăciun, este însă una ce cu greu poate fi explicată rațional. Unde mai pui că și materialele promoționale ale evenimentului amintesc de un târg de Crăciun, iar astea toate fac ca declarația edilului Stan să candideze cu șanse mari, eventual, la titlul de”Declarația anului , de la Târgoviște.”
Despre Târgul de Crăciun de lângă Turnul Chindiei (sursa- pagina de facebook Valahia Media) vezi mai jos câteva amănunte:
Probabil că șefii Primăriei Târgoviște și ai CJ Dâmbovița, de comun acord, au ajuns la concluzia că dâmbovițenii sunt atât de “proști” încât ei pot să spună ce vor, vor fi oricum aprobați și aplaudați fără cârtire, de absolut toată suflarea votantă a județului. “Bravos națiune! Halal să-ți fie!”, vorba lui nenea Iancu.