COVID-19: Dâmbovița se “închide”!? Activități economice suspendate, mască obligatoriu (12 localități), școli în scenariul roșu

Evoluția epidemiei de COVID-19 în județul Dâmbovița, pare scăpată de sub control. Din ce în ce mai multe cazuri sunt raportate în fiecare zi (251 de cazuri noi în perioada 8-10 octombrie), iar presiunea la care este supus sistemul sanitar este din ce în ce mai mare. În plus, autoritățile locale (CJSU Dâmbovița) decid măsuri din ce în ce mai restrictive. În 12 localități purtarea măștii de protecție (inclusiv în spațiile deschise) a devenit obligatorie. În cele mai mari orașe (Târgoviște și Moreni) s-a decis suspendare activității opertorilor economici din industria ospitalității și cea a spectacolului. Din ce în ce mai multe unități școlare sunt trecute în scenariul roșu, de învățare, din cauza cazurilor de îmbolnăvire cu COVID-19, în rândul elevilor. O localitate, Dobra, a fost deja carantinată (parțial, doar satul Dobra, începând din data de 10 octombrie), iar măsurile se pare că nu se vor opri aici. Iată datele oficiale (și măsurile adoptate de autorități), doar din ultimele zile.

Moreni-Restricții suplimentare

Conform unei decizii a CJSU Dâmbovița:

Sediu Primăria Moreni

Hotărârea nr.44 din 10.10.2020

Art.1

Alin.1

Începând cu data de 11.10.2020 se restricționează, în sensul interzicerii activităților cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor si cafenelelor, în interiorul clădirilor, precum și a activității operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc de pe raza municipiului Moreni.

Alin.2

Începând cu data de 11 0ctombrie 2020 se restricționează organizarea si desfăsurarea activităților cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte de pe raza municipiului Moreni.

Art.2

Începând cu data de 11 octombrie 2020, înintervalul orar 06.00-20.00 se instituie obligativitatea purtării măștii de protecție(astfel încât să acopere nasul si gura) în toate spatile publice de pe raza municipiului Moreni (1,54 cazuri / mia de locuitori).

Obligativitatea purtării măștii de protecție în toate spațiile publice revine tuturor persoanelor ce au împlinit vârsta de 5 ani.

Se precizează în document. De la prevederile art.1 (alin.1 si 2) sunt exceptați agenții economici ce prepară hrană în interiorul localurilor pentru clienții cazați (în pensiuni sau hoteluri) și, de asemenea, agenții economici ce desfășoară activități de vânzare si plasare bilete loto și loz în plic.

Mască de protecție obligatoriu- 12 localități

Începând cu data de 10 octombrie 2020, în intervalul orar 06.00-20.00, se instituie obligativitatea purtării măștii de protecție (astfel încât să acopere nasul și gura) în toate spațiile publice, de pe raza următoarelor unități administrativ teritoriale: Moțăieni (4,53 cazuri/1000 de locuitori),Crevedia (3,68 cazuri/1000 de locuitori),Ulmi (3 cazuri/1000 de locuitori), Ocnița ( 2,99 cazuri/1000 de locuitori),Glodeni (2,85 cazuri/1000 de locuitori), Răzvad (2,18/1000 de locuitori),Târgoviște (1,94 cazuri/1000 de locuitori), Titu (1,87 cazuri/1000 de locuitori), Văleni-Dâmbovița ( 2,03 cazuri/1000 de locuitori), Bezdead (2,07 cazuri/1000 de locuitori), sat Mărcești comuna Dobra.

În satul Dobra, din comuna Dobra, a fost instituită carantină, începând cu data de 10 octombrie ( în localitate incidența cazurilor este de 5,95/ 1000 de locuitori). De asemenea, începând cu data de 11 octombri,e măsura (obligativitatea purtării măștii de protecție) a fost instituită si în Municipiul Moreni, ceea ce duce totalul localitaților din Dâmbovița, unde se aplică această măsură, la un total de 12.

Dată fiind apariția unor focare de coronavirus în localitățile Doicești si Băleni (în rândul elevilor de la școlile din aceste localități) este posibil ca în curând măsura să se extindă si la aceste localități.

La data de 10 octombrie, situația din județul Dâmbovița, înceea ce privește epidemia de COVID-19, era următoarea:

• Persoane confirmate cu COVID-19: 4.550 (71 persoane astăzi)

• Persoane vindecate, în total: 3.723

• Persoane decedate de la debutul pandemiei: 161

• Persoane aflate în carantină la domiciliu/adresa declarată: 840

• Persoane aflate în izolare la domiciliu : 436

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *