În ultimele 24 de ore au fost înregistrate “doar” 3240 de cazuri noi de îmbolnăvire cu noul coronavirus. Numărul redus de cazuri se datorează, în principal, testelor puține efectuate (doar 11445 de teste analizate în ultimele 24 de ore). Dintre cazurile noi, 171 sunt în județul Dâmbovița, ce ajunge la o incidență a cazurilor de 3,2 la mie.
Tot în ultimele ore au fost înregistrate 130 de decese (și în Dâmbovița), între acestea fiind și un caz al unui copil de doar 4 ani. La ATI a fost atins un nou nivel record-1076 de români sunt acum în secțiile de terapie intensivă.

În ceea ce privește incidența, au mai rămas doar 2 județe (Olt și Vrancea) în zona verde (incidență de sub 1,5 la mie). Jumătate dintre județe (19) sunt acum în zona roșie (incidență de peste 3 la mie). Patru județe (Timiș, Sibiu, Sălaj si Cluj) fiind acum cu o incidență de peste 6 la mie.

În Dâmbovița, astazi (9 noiembrie), incidența a crescut la 3,2 la mie (calculată pentru ultimele 14 zile).

Sunt 34 de localități în zona roșie (peste 3 la mie). La Moțăieni (localitate carantinată deja, incidentă 8,52), dar si la Buciumeni (31 de cazuri, incidență 7,2) și Pucioasa (92 de cazuri), incidență 6,13 se pune deja problema carantinării. Cele mai multe cazuri sunt la Târgoviște (459 în ultimele 14 zile) dar incidența a scăzut față de ziua precedentă, fiind acum de doar 4,97 la mie.

Doar la Vișinesti (din toate cele 89 de localități ale județului Dâmbovița) nu a fost înregsitrat niciun caz de îmbolnăvire cu noul coronavirus, în ultimele 14 zile ( până în data de 9 noiembrie).
Pentru toate datele, la nivel național, aferente zilei de 9 noiembrie, click aici.
