COVID 19, 3 august: Prima zi cu mai puțin de 1000 de cazuri, după 2 săptămâni. Situația rămâne complicată.

Pentru prima dată în ultimele 13 zile a fost înregistrat un număr de sub 1000 de cazuri noi de infecție cu coronavirus (COVID 19), în România. 823 de români au fost confirmați cu COVID 19, în ultimele ore. Scăderea poate indica că s-a intrat pe o pantă descendentă, în ceea ce privește numărul de noi îmbolnăviri, dar este doar o impresie falsă, avertizează toți specialiștii. Mai întâi pentru că este vorba de o singura zi de scădere și apoi pentru că, fiind zi de duminică, s-au efectuat mai puține teste decât de obicei.

La doar 8045 de teste efectuate rezultă o rată de infectare de peste 10,22%, adică aproape dublă fața de cea din zilele precedente ( în data de 1 august rata a fost 5,22%, iar în 2 august de 7,5%). Un alt criteriu este cel al cazurilor grave. Numărul pacienților internați la terapie intensivă(ATI) a crescut, iar acum a ajuns la 419 cazuri, asta în condițiile în care și numărul deceselor conctinua să fie mare (19 doar în ultima zi).

Incidență cazuri județe, 3 august 2020 (prima parte a top-ului)

O altă statistică este cea a incedenței cazurilor la nivel de județe. Și aici sunt creșteri, în principal la județele ce deja raportaseră număr mare de cazuri și în zilele precedente. Pragul de 3 cazuri/1000 de locuitori este considerat periculos, fiind unul dintre criteriile luate în considerare în momentul în care se decide carantinarea unei zone. Județele cu foarte multe cazuri au rămas aceleași și în ziua de duminică. AG, PH, Bucuresti, BV, DB, GL, VN, TM raportând constant zeci de cazuri noi, zilnic. Apar însă și județe noi în acest top al cazurilor considerate generatoare de focare (BC, BH,MM, spre exemplu).

Statistici 3 august

Conform GCS, datele privind evoluția epidemiei de COVID 19, în România, sunt următoarele:

Până astăzi, 3 august, pe teritoriul României, au fost confirmate 54.009 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).

 27.750 de pacienți au fost declarați vindecați și 4.807 pacienți asimptomatici au fost externați la 10 zile după depistare. 

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 823 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Distribuția pe județe a cazurilor per total și a celor noi o regăsiți în tabelul de mai jos.

Nr. crt.JudețNumăr de cazuri confirmate(total)Număr de cazuri nou confirmate
1.Alba7584
2.Arad111915
3.Argeș351296
4.Bacău150351
5.Bihor103650
6.Bistrița-Năsăud8893
7.Botoșani11822
8.Brașov322730
9.Brăila91017
10.Buzău137612
11.Caraș-Severin290
12.Călărași3114
13.Cluj126716
14.Constanța99015
15.Covasna4511
16.Dâmbovița199236
17.Dolj8094
18.Galați224962
19.Giurgiu42518
20.Gorj8702
21.Harghita5452
22.Hunedoara10026
23.Ialomița7484
24.Iași156219
25.Ilfov13397
26.Maramureș49134
27.Mehedinți78716
28.Mureș10046
29.Neamț135911
30.Olt78718
31.Prahova213437
32.Satu Mare110
33.Sălaj1891
34.Sibiu94416
35.Suceava45848
36.Teleorman3692
37.Timiș133134
38.Tulcea3016
39.Vaslui7002
40.Vâlcea51217
41.Vrancea178519
42.Mun. București6208120
43.52
 TOTAL54009 823

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 302 de persoane au fost reconfirmate pozitiv. Distribuția pe județe a acestor cazuri o regăsiți în tabelul de mai jos.

Nr. crt.JUDEȚPROBE POZITIVE LA RETESTARE
1ALBA3
2ARAD0
3ARGEŞ19
4BACĂU4
5BIHOR3
6BISTRIŢA-NĂSĂUD0
7BOTOŞANI0
8BRĂILA5
9BRAŞOV2
10BUZĂU0
11CĂLĂRAŞI6
12CARAŞ-SEVERIN0
13CLUJ27
14CONSTANŢA10
15COVASNA0
16DÂMBOVIŢA3
17DOLJ11
18GALAŢI8
19GIURGIU3
20GORJ20
21HARGHITA6
22HUNEDOARA0
23IALOMIŢA0
24IAŞI5
25MARAMUREŞ4
26MEHEDINŢI9
27MUREŞ0
28NEAMŢ0
29OLT11
30PRAHOVA1
31SĂLAJ0
32SATU MARE0
33SIBIU33
34SUCEAVA10
35TELEORMAN15
36TIMIŞ24
37TULCEA0
38VÂLCEA0
39VASLUI8
40VRANCEA13
41MUNICIPIUL BUCUREŞTI36
42ILFOV3
 TOTAL302

Până astăzi, 2432 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.

În intervalul  02.08.2020 (10:00) – 03.08.2020 (10:00) au fost înregistrate 19 de decese (9 bărbați și 10 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Arad, Aregș, Bacău, Bistrița-Năsăud, Brăila, Brașov, Dolj, Gorj, Ialomița, Mehedinți, Mureș, Prahova, Timiș, Vaslui și Ilfov.

Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria 30-39 de ani, 2 la categoria 40-49 ani, 2 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 2 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 5 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 7 decese la categoria de peste 80 de ani.

Toate cele 19 de decese înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 7.660. Dintre aceștia, la ATI sunt internați 419 pacienți.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 1.248.318 de teste. Dintre acestea 8.045 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 5.646 în baza definiției de caz și a protocolului medical, iar 2.399 la cerere.

Pe teritoriul României, 5.143 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 4.538 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 17.675 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 179 de persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 624 de apeluri la numărul unic de urgență 112.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *