Războiul de la COS Târgoviște continuă să provoace agitație în Dâmbovița, dar nu numai. Istoria complicată a combinatului de oțeluri speciale de la Târgoviște (pentru detalii suplimentare click aici, Valahia Media) cunoaște, în aceste zile, o nouă dimensiune.
După ce decizia de concediere (primul pas spre falimentul general) a celor aproximativ 1200 de salariați, de la momentul de față, anunțată de patronatul rus al COS, pentru data de 14 septembrie, a fost amânată, Statul, prin Ministerul Economiei, pare hotărât să preia o parte din combinatul tărgoviștean. Procedura de preluare ( a unor active nete, în contul unor creanțe bugetare, de fapt) este una complicată. Într-o ședință de Guvern, din data de 24 septembrie, s-a vorbit pentru prima dată, cu subiect și predicat, despre această preluare.
Video-(sursa youtube)-Ședință de Guvern 24 septembrie (despre COS Târgoviște de la min.6.10)
Statul ar urma, în prima fază, să preia activele nete (partea de producție a COS Targoviște, mai putin terenul deținut de actualul patronat rus), printr-o societate ce ar urma să fie înființată la nivelul Ministerului Economiei. Societatea ( ce ar urma sa producă, probabil, oțel beton, printre altele) ar urma sa preia si cei 1200 de salariați de la COS Târgoviște (n.m. momentan aceștia sunt în șomaj tehnic).
Cele mai noi informații, privind soarta COS Târgoviste, au fost furnizate de Sindicatul Valahia( ce reprezintă salariații de la COS), în data de 6 octombrie 2020.
Printre altele, salariații sunt chemați să păzească utilajele, existente la momentul actual, existând suspiciunea că, până la preluarea de către stat a activelor nete, actualul patronat rus (acuzat de “preluare ostilă” de către premierul Ludovic Orban) va încerca să facă “pierdute” o parte dintre acestea, până, la preluarea statului a ceea ce a mai ramas de preluat de la COS Târgoviște. Într-un comunicat, postat pe o rețea de socializare, cei de la Sindicatul Valahia au anunțat urmatoarele:
Vesti foarte bune pentru salariații COS Târgoviște!
1. Reprezentanții Sindicatului Valahia s-au întâlnit astăzi 06 octombrie 2020, cu reprezentanții Ministerului Economiei, pe problema preluării COS Târgoviște de către statul român;
2. Ministerul Economiei și Ministerul de Finanțe continuă modificarea cadrului legislativ necesar preluării COS Târgoviște și în ședința de guvern din această săptămână se vor adopta modificările necesare la OUG nr 60/2019 privind stingerea unor obligații bugetare la firmele aflate în insolvență prin darea în plată!
3. Reprezentanții Ministerului Economiei speră ca imediat după termenul de 23 octombrie, dat de Tribunalul Dâmbovița pentru prezentarea noului Plan de reorganizare, salariații să fie aduși la muncă pentru revizii și pregătirea tuturor liniilor de producție, în vederea pornirii normale a activității!
4. Apelul făcut de reprezentanții Ministerului Economiei către TOȚI salariații COS Târgoviște este de a rămâne prudenți si atenți ca TOATE UTILAJELE DIN SECȚIILE DE PRODUCȚIE să rămână în combinat, să nu fie descompletate sau să suporte avarii în această perioadă. În acest sens, reprezentanții Ministerului Economiei au fost de acord ca reprezentanții Sindicatului Valahia să solicite administratorului judiciar și Ministerului Economiei, dreptul de a verifica respectarea acestei cerințe!
5. După finalizarea procedurilor judiciare și administrative de preluare a COS Târgoviște, vom organiza o adunare generala cu salariații combinatului, în ,, aer liber “, și cu respectarea masurilor sanitare, la care vor participa și reprezentanți ai Ministerului Economiei.
6. Au participat la întâlnirea de astăzi de la Ministerul Economiei, Dragodănescu Nicolae și Mihăilă Ştefan.
7. Aveți încă puțină răbdare, urmăriți ședința de guvern de joi și presa centrală și locală!Ne vom întâlni din nou cu reprezentanții guvernului , săptămâna viitoare! Mulțumim doamnei Daniela NICOLESCU – secretar de stat la Ministerul Economiei, ,Energiei și Mediului de Afaceri pentru implicare în problema COS Târgoviște!
Așa să ne ajute Dumnezeu!
Până la preluarea, de către Stat, a ceea ce a mai rămas productiv la COS Târgoviste, vor mai trece, probabil, destul de multe luni. Iar, ulterior, noua societate, ce va fi deținută de stat, va trebui să și producă ceva ce să poată genera profit și să asigure sustenabilitatea, într-o industrie (cea metalurgică) unde România a pierdut piețele de desfacere. O industrie ce, pe plan intern, a fost falimentată constant, în ultimii 30 de ani, de preluările dubioase, realizate de “investitori strategici”, ce, în bună înțelegere cu decidenții români, au pus pe butuci, mai devreme decât era poate cazul, o industrie ce oricum nu mai corespundea exigențelor economiei de piață, dar care nu a primit niciun ajutor pentru reconversie.
1 Reply to “COS Târgoviște- Cât de aproape/departe este uzina de preluarea de către stat. Ultimele date”