Conțești (sat Bălteni), județ Dâmbovița: (Video) Ard “câmpurile” de cauciucuri! Aproape nimeni nu mai are ceva de obiectat

Imaginile ce însoțesc acest material sunt din data de 2 mai 2024. Mai în glumă, mai în serios, s-ar putea spune că localnicii din Conțești (satul Bălteni) au uitat grătarele aprinse și după sărbătoarea de 1 Mai, iar acum au luat foc și câmpurile din jurul localității. Din nefericire, realitatea de la Conțești este mult mai gravă și mai tristă. La Bălteni, depozitele ilegale de deșeuri, multe rezultate din dezmembrări auto (de asemenea ilegale), sunt aprinse constant de localnicii ce le și produc, toată acțiunea fiind făcută cu speranța, probabil, ștergerii urmelor ilegalităților, fără număr, de aici.

Foto: Incendiu câmp Bălteni, 2 mai 2024

Este un incendiu perpetuu, la Bălteni, iar focul, deși mistuie zeci de tone deșeuri (câteodată) este mereu mai puternic. Iar asta pentru că, evident, se adaugă, mereu, mai multe deșeuri decât cele mistuite de foc. Iată cum arăta, spre exemplu, în septembrie 2023, focul perpetuu de la Bălteni, unul ce generează, tot evident, nori grei de fum toxic, chiar foarte toxic (click, mai jos, pe link, art. Valahia Media, pentru amănunte):

Foto: Dragoș Popescu, senator de Dâmbovița (Reper)

Iată cum a arătat, în data de 2 mai 2024, un incendiu pe unul din câmpurile din jurul localității Bălteni, unul ce a fost surprins de senatorul dâmbovițean Dragoș Popescu, unul, dacă nu cumva singurul, dintre cei ce par că mai are răbdare să mai tragă câte un semnal de alarmă, în ceea ce privește situația de la Bălteni. Una ce este evident tolerată de autoritățile locale.

La Bălteni, focul mistuie constant neputința autorității locale, adăugând dezastrului ecologic local și pe cel împrăștiat, prin fumul toxic, în tot județul Dâmbovița, dacă nu cumva chiar mai departe. Asta în vreme ce, local, toată lumea pare că este convinsă că nu se poate mai mult, decât s-a făcut deja, uitând că, de fapt, nu se face niciodată (mai) nimic.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *