Tensiunile din interiorul clubului de fotbal Chindia Târgoviște au atins punctul de fierbere. De fapt, se poate spune și așa, descrierea anterioară este doar un eufemism. Pentru a descrie cu adevărat ce se întâmplă la echipa dâmbovițeană, una ce, conform unor informații, se află foarte aproape de momentul disoluției, ar fi nevoie, probabil, de cuvinte mult mai “grele”.
Datoriile imense acumulate, managmentul defectuos, conflictele (de muncă, cele mai multe) cu foști anagajați ai clubului, sumele imense disponibilizate din fonduri publice (milioane de euro, de la CJ Dâmbovița și Primăria Târgoviște), ce nu au fost, se pare, suficiente pentru a stinge datoriile clubului (în cazul în care au fost și plătiți banii anunțați că vor fi disponibilizați din fonduri publice), precum și, mai nou, un conflict între conducătorii clubului și suporteri (unul deschis și fără dubii), dar și între lotul actual de jucători și conducerea tehnică a echipei, au făcut ca la Chindia situația actuală să fie una imposibilă. Totul completat cu un semieșec în plan sportiv, al echipei (n.m.– nu și-au atins obiectul de a a junge pe locurile de play-off).
Foto: Stadion “Eugen Popescu”, 8 decembrie 2023, Chindia – Hermannstad (sursa foto: db-sport.ro)
Cea mai concretă dovadă a faptului că la Chindia se prăbușește întregul angrenaj o reprezintă recent încheiatul meci din Cupa României, ce a avut loc pe stadionul “Eugen Popescu” din Târgoviște (n.m. : Chindia -Hermannstad 0-1), o partidă la care nu au asistat mai mult de 100-150 de spectatori. O dovadă clară că echipa (și clubul) au fost aduse în punctul cel mai de jos al existenței ultimilor ani. “O bătaie de joc”, spun cele mai multe voci din tribune. La adresa tuturor celor ce au legătură cu conducerea Chindiei.
Sursa foto: Cavalerii Cetății/ Facebook
În urmă cu mai puțin de 24 de ore, galeria celor de la Chindia (de fapt toate segmentele ce compun galeria Chindiei) au emis un comunicat de presă în care spun, printre altele, că s-a încercat chiar crearea unui conflic fizic în tribunele stadionului ( între suporterii Chindiei și mercenari închiriați, de către reprezentanți ai politicului dâmbovițean, cel mai probabil, din rândurile unei alte echipe de fotbal dâmbovițene). Iată, concret, ce spun cei de la “Cavalerii Cetații” (unul dintre segmentele galeriei celor de la Târgoviște):
Dincolo de adevărul (sau nu) al celor relatate, cert este că admonestările politice, din tribunele stadionului “Eugen Popescu”, nu le-au picat deloc bine reprezentanților clubului, unul ce depinde de banii alocați de administrațiile publice de la Primăria Târgoviște și CJ Dâmbovița, administrații ce au, evident, conduceri politice (de aceiași culoare politică cu cea invocată în “urările galeriei” de la Târgoviște). Totuși, încercarea de a transforma tribunele unui stadion într-un ring de box politic, la propriu, parcă este prea mult, dacă nu cumva ar trebui să intre și în atenția “organelor abilitate ale statului”.
Foto: Imagine din septembrie 2023 ( Click aici pentru articol Valahia Media, de la acea vreme, plus imagini video cu un protest al galeriei celor de la Chindia)
Conform unor zvonuri, deocamdată, lucrurile nu se vor opri aici. Iar “urările” din stadion vor ajunge, se pare, și în agora, adică în piața centrală a urbei. Dar, încă o dată, acesta este doar un zvon, unul șoptit prin colțuri de tribună. Acolo unde, se știe, se spun multe. Rămâne de văzut ce va fi. Dacă va fi. Iar dacă va fi, Valahia Media vă va arăta cum a fost.