Concert cu public la Târgoviște. Respectarea regulilor de protecție împotriva COVID 19-Relativă

Un concert cu public a avut loc la Târgoviște în incinta teatrului de vară, din parcul Chindia. La reprezentanția artistică au participat câteva sute de persoane și, în ciuda faptului că manifestarea a avut loc în aer liber, iar, conform normelor, purtatul măștii nu este obligatoriu, unii dintre participanți au purtat măști de protecție, în vreme ce alții, cei mai mulți, au stat lipiți unii de alții, zeci de minute, fără măști și fără distanțare fizică minimală, favorizând practic o posibilă răspândire a coronavirusului, în eventualiltatea în care vreo persoană infectată s-ar fi aflat în audiență.

Vechea Cetate de scaun a Țării Românești propune din această vară, prin Teatrul Municipal Tony Bulandra, in ciuda pandemiei cu Covid-19 și a tuturor dificultăților colaterale, un amplu proiect cultural in aer liber, Târgoviștea urmând să devină un important hub cultural al României.

??Ieri, in premieră, a avut loc la Teatrul de vara, un excelent concert simfonic de vară ce a avut ca protagoniști copiii!!! A concertat Orchestra Simfonica de Tineret „Andante” reunind tineri elevi ai Liceului de Arte „Balasa Doamna”, acesteia alaturându-li-se elevi de la Colegiul de Arta „Carmen Sylva” din Ploiesti dar si câțiva instrumentiști cu experienta.

??A rezultat un proiect artistic de exceptie, pe care Primaria Targoviste il va sustine si incuraja si pe mai departe. Orașul trăiește cultură, orașul respiră cultură, orașul crește cultural!

A scris, pe pagina personală de facebook, city managerul Târgoviștei, Gabriel Boriga

Postarea este ilustrată cu mai multe fotografii în care se vede cum zecile de oameni ce au luat loc în spațiul reamenajat ala teatrului de vară sunt prea puțin interesați de posibilitatea (măcar teoretică) a unei posibile infectări cu coronavirus. Măștile de protecție sunt un accesoriu ce a fost folosit, după cum reiese din fotografii, doar de autoritățile prezente, City managerul Târgoviștei, Gabriel Boriga, și primarul orașului ,Cristian Stan. În rest, aproape nimeni nu face uz nici de distanțarea socială și nici de masca de protecție.Fie că vorbim de auditoriu, fie despre cei care susțin concertul.

sursa-postare facebook/Gabi Boriga

Județul Dâmbovița și implicit și orașul Târgoviște se află în zona de risc maxim,în această perioadă, în ceea ce privește infecția cu COVID 19, în România. Concret, doar statistic, în județul Dâmbovița, la momentul actual (16 iulie):

Persoane confirmate cu COVID-19: 1053 (16 persoane astăzi)
Persoane vindecate, în total : 427
Persoane decedate de la debutul pandemiei: 37
Persoane confirmate care refuză internarea, în total: 98 (25 persoane în ultimele 24 de ore)

La nivel de recomandare oficială anunțul în vigoare, în Dâmbovița, este următorul:” Având în vedere creșterea îngrijorătoare de cazuri pozitive, înregistrată la nivelul județului nostru, recomandăm cetățenilor să manifeste seriozitate și responsabilitate în ceea ce privește respectarea măsurilor de distanțare fizică și a celor de igienă sanitară, pentru a nu pune în pericol întreaga comunitate.
Sănătatea și siguranța cetățenilor sunt prioritatea tuturor instituțiilor cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, astfel că forţele de ordine vor desfășura permanent în această perioadă activităţi de verificare cu privire la respectarea prevederilor impuse pe perioada stării de alertă, pentru a proteja cetăţenii și pentru a preveni răspândirea noului tip de coronavirus. “
(Prefectura Dâmbovița)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *