Filmul “Collective” a fost nominalizat la 2 categorii, pentru premiul Oscar. Pentru cel mai bun documentar și cel mai bun lungmetraj străin (n.m. din afara SUA). Este pentru prima dată în istorie când un film românesc este nominalizat pentru câștigarea celui mai râvnit premiu din industria cinematografică, Oscarul american.
Nominalizări premiile Oscar
Aceasta ar fi, dacă vreți, știrea, ce va fi făcut deja istorie. Dincolo de informația în sine și de entuziasmul, parțial justificat, ce va fi fost născut de acest anunț, rostogolit prin toată mass-media românească, ceva mult mai important tinde să scape atenției.
Filmul, regizat de Alexander Nanau , nu este despre tragedia de la clubul bucureștean “Colectiv” ( 30 octombrie 2015). De fapt nu este doar despre tragedia în urma căreia au murit 64 de oameni. Este despre mult mai mult decât atât. Cu mult mai mult.
Pentru cei ce s-au mulțumit doar cu anunțul nominalizării la Oscar interpretarea informației în sine a adus, ca de obicei, segregarea în tabere de susținători și contestatari, ai justeții unui astfel de gest. Motivele, scenariile, complotul universal și, evident, celebrele teorii ale conspirației nu lipsesc din deja dezbaterea publică creată în jurul anunțului, în special în spațiul virtual al social media.
Cei mai mulți dintre aceia ce s-au grăbit să eticheteze și să comenteze, probabil, nu au văzut filmul, iar aceasta nu ar fi neapărat o noutate. Discuțiile iscate și aflatul în treabă, în comentarii, sunt doar o continuare, o extensie, a sportului național, practicat de conaționalii noștrii (n.m. de băgatul în seamă, în necunoștință de cauză, vorbesc), sunt doar un apendice al unui întreg, corpul social românesc.
Filmul lui Nanau este, de fapt, o imagine mai amplă și mai subtilă a ceea ce suntem. O oglindă pe care regizorul o așează în față societății românești, o societate ce, de cele mai multe ori, preferă, din păcate, să stea cu ochii închiși, chiar și la “selfie”.
Filmul merită a fi văzut (1 oră și 49 de minute) în primul rând pentru că prezintă ce nu se vede, “totul dedesubt este putred”, spune unul dintre personajele documentarului, Ministrul Sănătății de atunci (2016) Vlad Voiculescu (întâmplător, sau poate nu, ministru al sănătății și acum, în 2021).
Tragedia de Colectiv nu reprezintă subiectul principal al documentarului, ci doar pretextul acestuia, realitatea prezentată, ce în treacăt fie spus este aproape imposibil să nu smulgă măcat o lacrimă sau un oftat, pentru cei care vor fi privit documentarul, este cu mult mai complexă și, dincolo de modul în care este prezentată, o anchetă jurnalistică ce are în centru sistemul de sănătate românesc, oferă și un răspuns. Un răspuns ce va fi evident pentru cei ce vor fi urmărit cu atenție filmul (nu e deloc greu, documentarul fiind extrem de alert).
Răspunsul la care fac referire este conținut în una dintre scenele de final ale documentarului. O scenă desfășurată în redacția unui ziar, în care cuvintele sunt puține iar chipurile mai ales mute. La fel ca și ultima scenă a filmului.
Pentru cei care nu au văzut Collective recomandarea ar fi să o facă. Dacă va câștiga unul sau chiar 2 Oscaruri nu va fi decât un bonus, pentru cei care vor fi văzut documentarul și vor putea, eventual, să se felicite că au înțeles pe deplin ce au apreciat și alții.
Documentarul lui Nanau este, în primul rând, despre NOI. România de atunci, din 2016 și, din păcate, de acum, adică 2021.